Sara Anastasia

Nu am de ce să mă ascund, abia așteptam să vină acest eveniment, acest botez. Parte pentru că nu cunoscusem încă minunea mică, parte pentru că deja cunoscusem părinții, cu mult timp în urmă, parte pentru că ar fi fost primul eveniment cu o nouă bijuterie de obiectiv.

Condițiile erau optime!

Soarele prezent, vremea bună, biserica superbă, lumea de soi, iar Sara Anastasia o cumințică și o frumușică. Un deliciu!
Atmosfera intimă, m-am simțit ca în familie, toată ziua. Părintele cu har, prieten cu toată lumea.

S-a botezat, s-a mâncat, s-a îmbrăcat, s-a și plâns, dar doar un pic-pic. Apoi o plimbare frumoasă, o cafeluță și o petrecere în familie.
Nu știu cum s-a simțit de partea cealaltă a obiectivului, dar dacă toate zilele ar fi așa, tare frumos ar fi!

Sper din suflet să fie cel puțin așa pentru tine, în fiecare zi, Sara Anastasia! ❤️