Investiția în călătorit pe 2025 a început încă din black friday-ul trecut. De zilele astea trebuie să tragi un pic, sigur găsești ceva bun. Mă oftic că nu am aruncat ochi pe biletele de la HiSky, a fost 50% reducere pentru zborul de New York.
Dar aia e, noi ne-am ales cu niște bilete în Tenerife, închiriat de mașini, pachet diamond de la wizz, Bari și multe altele (pe lângă călătorit).
Bari a fost cred că prima mea idee de concediu ireal de ieftin. Vă dați seama, că înainte de facultate finanțele nu erau așa pregătite de călătorit, vorba aia, după ce scazi berile, abia ai bani să treci strada. Printr-o curiozitate nefondată a vremii, mi-am instalat aplicația de la Ryanair. Și ce să vezi, bilet Bari dus-întors, undeva la 50 de lei? 100 de lei. Ora de plecare Vineri 06:00, ora de întoarcere sâmbătă/duminică 08:00. În mintea mea:
-Bă, șnițele oricum am voie să iau cu mine, cazare cui naiba îi trebuie, dacă stai 24 de ore aia-s banii.
Deci, “I shit you not”, ăsta era planul. Îmi luam biletele și de mâncare nu-mi trebuia. Nopți albe făceam atunci pe bandă rulantă, de fapt numai nopți albe aveam. Singura mea problemă era că, realist, încă eram un drac vai mama mea, și îmi era cam aiurea să merg singur. Și au început căutările, să întreb pe toată lumea, cine merge cu mine în Bari, să nu merg singur. Și cam acolo s-a rupt visul meu de a merge cu 100 de lei într-o țară străină. Încă mă minunează cât de ieftine sunt zborurile și cât de ușor e să rupi Europa în 2, pe f puțini bani. Ultima reușită a fost în Veneția, 3 zile, dar am povestit >>aici<<.
Cât despre Bari, 15 ani mai târziu, am ajuns. Din aceleași motive. Biletele de avion extrem de ieftine, cazarea și ea bună la preț. Zilele numai bune Joi-Luni. Un city-break corect. Am dat undeva la 150 de lei pe bilete, dus-întors, iar pe cazare 200 euro pentru 4 nopți. Deeci, 50 de euro pe noapte, la hotel. Am aflat noi ulterior că nu era tocmai hotel, dar condițiile au fost excelente. Mai puțin cu check-in-ul și aerul condiționat n-am înțeles.
Check-in.
Ca orice cazare care se respectă, check-in-ul îl poți face online. “Save precious time and check-in now, by clicking our link”
Eu din start am o problemă cu intratul pe link-uri primite pe mesageria de la Booking. Pe WhatsApp nici nu mai zic. La câte probleme de phishing au, nici nu mai știi care e mesaj real și care nu… deci mă enervez în secunda 2. Dar știu că trebuie completat, nu e prima oară. Ce m-a enervat de data asta a fost că pe lângă toate datele nume/prenume/sex/de când/cum și în ce fel, cereau și o poză cu tine lângă buletin și cu partenerul. Acum pușca-mea, mai vreți și poze, dați-vă-n spanac. Am completat tot, mai puțin la poză, am încărcat 2 poze negre. Așa suntem noi, mai tuciurii.
Evident nu a funcționat, așa că am primit mesaj pe WhatsApp că pentru check-in trebuie să venim la mama naibii (4 minute de mers pe jos de la cazare). 4 minute nu erau ele multe, dar 4 cu dus, 4 cu întors, se făceau 8. Mă, astea 8 minute le pierd din concediu, că nu ești tu în stare să aduci cheile la cazare.
Am înțeles ulterior că acolo este biroul lor și au 60 de apartamente împrăștiate în toată zona. Not my f* problem, adu-mi în pana mea cheile la cazare!!!
Acum, prețul era f bun, merita un sacrificiu. Problema mea adevărată era că am fi putut renunța la pasul ăsta, dacă aș fi încărcat poza. Deci, hai dăm timpul înapoi, îmi cer scuze că n-am încărcat poza, hai v-o trimit pe WhatsApp. No sir, poza o primim doar dacă veniți după 9PM la cazare și nu mai găsiți pe nimeni la birou. Whaaaat? Atunci de ce naiba am completat 2 pagini de date, când oricum trebuie să vin la voi la sediu?
Procesele astea tâmpite mă scot din minți. Mă irită la culme prostia, mai ales când e pe timpul meu și pe puținii mei bani. Am comentat, am măcănit, mi-am promis că le dau o stea la check-in. Dar asta e, câteodată mai bine să treci cu vederea decât să îți bați capul. Nu suntem aici la muncă și nici nu mă voi mai confrunta cu problema asta. Tot ce voi face va fi review-ul ăla bun, să ajut poate pe altcineva.
Asaaa, deci am primit cheiaa. Nu măi, ce-aveți? Doar nu te duci la biroul lor central să iei cheia. La biroul lor central te duci să îți dea un link prin care să deschizi ușa. Adică primești un mesaj pe WhatsApp, totul deschizi din telefon. Ușa de la bloc, ușa de la ‘complexul interior de apartamente’, iar cheia o iei din cameră. Dă-te-n………… deci fix degeaba am venit la check-in. I-aș fi strâns de gât, dar iar, cum s-ar zice: “aia e, aia e, aiaa ieee“. (smiley, omul)
Am deschis din telefon totul, am reușit să intrăm în posesia cheilor. Un mănunchi imens de chei. 1 cheie de jos, 1 de la ușa complexului, 2 de la cameră și o cheiță mică mică, de nu știam ce se vrea.
La cazare era totul curat, frumos cât de cât, dar cam frig. Primul lucru pe care trebuia să îl facem era să pornim aerul condiționat. Aveam instrucțiuni clare în mesajul de pe WhatsApp, dar cine să citească. Așa că luăm telecomanda, apăsăm pe buton, nimic. Mă uit să văd dacă e băgat în priză, nicio priză. Știind că a venit cu instrucțiuni, era clar că era un pas extra, deci gândul m-a dus direct la panoul de siguranțe. Nimic în cameră. Mă uit la întrerupătorul de la cameră și văd o gaură mică, de cheie. Și am zis, imitându-l pe Bobiță:
– Maaaaaaa, maaa, voi sunteți băgabonți.
Ca un adevărat Sherlock Holmes, am văzut că acea gaură e mică, argintie, ca de cheie. În mâna mea, mai devreme, aveam o cheie mică argintie. 1+1 fac 2.
Să fie oare acest spațiu în întrerupător pentru așa ceva? Să le cacă mintea la asemenea invenție? Întrerupător cu cheie? Și da, am pornit aerul condiționat cu cheia.
Mi-am dat seama că duduie creierul meu de inteligență, m-am felicitat, evident. N-am mai pornit ceva cu cheie mică argintie de la 18 ani, de când mi-am luat permisul. Mai mult ca sigur nu ați pornit voi, cititorii mei, Dacii 1300 din 1977. Din acel an era prima mea mașină. În concluzie, avem căldură.
The “Plan”
Da, deci. Zborul impecabil, rândul 1, locul 1E, 1F, ca de obicei (obicei nou temporar, până la anu), air shuttle-ul ne-a lăsat f aproape, doar stăteam în centru, check-in-ul reușit, aer condiționat pornit, ora era 17:00, temperatura de afară 16 grade. Nu rămânea decât să pornim la druuuum.
Itinerariul l-am rezolvat în avion, ca de obicei, mi-am downloadat de pe YouTube toate filmulețele posibile cu ce să faci în Bari. Aveai practic 2 biserici, 1 castel și 3 chestii. Nu vreți să știți că într-o oră le-am făcut pe toate, să putem să mergem liniștiți la masă. Am vrut să scăpăm de stresul de a vedea Bari-ul. În funcție de vreme și chef, am fi putut să plecăm în ultima zi din oraș și ar fi însemnat că am fi putut să nu ne rezolvăm micul itinerariu. Deși aveam cazarea aici, la 8 minute de centru.
Sejurul era împărțit în Bari (prima seară), Alberobello & Locorotondo, Polignano al Mare & Monopoli, o zi full în Matera, ultima zi ori rămâneam în Bari, ori închiriam mașină și făceam plimbare pe coastă. (Bari a rămas)
Bari to Alberobello
Astăzi era cea mai frumoasă zi, ne-am gândit că aici avea să se vadă cel mai frumos sorinel. Casele albe de la Alberobello sigur arătau mai bine luminate decât plouate. Plus că, deși era mai promițătoare Matera, în Alberobello voiam să ajung de foooarte mult timp. De când am văzut biletele alea la 100 de lei. Aveam de dimineață un autobuz, la 8:55 parcă. Trezirea nu a fost prea dificilă, având în vedere că ne-am culcat devreme și eram obișnuiți cu GMT +2. Am ajuns imediat, ne-am interesat cum se procedează și cu întorsul, la fel, autobuz. Nu erau prea multe ore de plecare, probabil fiind mama extra-sezonului.
Ajunși în stație, ne-am pus la coadă cu 20 de minute înainte. Am fost chiar printre primii, dar încet-încet, a venit un puhoi de lume, de nu se mai termina. Aparent au pus la dispoziție 4 autobuze, nu 1. 3 s-au umplut sigur, la al 4-lea nu aveam priveliște.
Am plecat la timp, la 09:00, chiar dacă era plin autobuzul de 20 de minute. Probabil, dacă eram la noi acasă, am fi plecat mai devreme, dar aici se respectă programul. Și cred că bine a făcut băiatu’, pentru că nu am reușit să ieșim din Bari și a fost oprit de poliție, spre surprinderea șoferului. (a venit polițiaa, menținem pozițiaa)
Fiind în primul rând, am participat activ la toată discuția, toate verificările.
S-a scos raportul tahograf, s-a verificat trusa, extinctor, permis, autorizații. Sau cum a zis șoferul absolut tot drumul, la toți colegii lui, la zeci de telefoane: Tutto tutto tutto!
Băi, era centrală telefonică. Și-a sunat colegii, șeful, dispeceratul, familia, fostele, colegii din generală, medicul ginecolog care l-a scos din burta lu’ maică-sa. Cred că a dat 20 de telefoane, același text. Pe cuvânt că știam deja tot ce va vorbi cu următorul. :)) Am învățat că la extinctor se zice “extinctoore, si, claro”. Chiar îl aveam sub scaunul meu, a trebuit să mă dau la o parte să verifice polițistu’.
Alberobello
Da, și am ajuns în Alberobello pe la ora 10:20. Abia se dezmeticea lumea, era cât de cât pustiu. Am mers în liniște. Am descoperit un orășel foarte mic. Celebrele lor căsuțe, Truli, sunt adunate într-un loc, nu neapărat mare. Arată destul de bine, dar parcă aveam așteptări mai mari. E un risc, cu vizitatul în extra-sezon. Te bucuri că nu e lume, dar nici agitația orașului nu o regăsești. Nu erau mesele alea întinse, covoare roșii, sau ce mai vedeam noi pe Instagram. Dar de frumos era frumos. Am mâncat niște dulciuri bombă de la o patiserie. Un sandwich blană de la o băcănie fix din piațetă. Doi chitariști umpleau locul cu magie. S-a făcut și mai frumos. Soarele a început să prindă mai mult curaj, geaca jos, tricou, dolce far niente.
Din 2 ture de Alberobello îl cam vezi pe tot. Realist, nu avea sens să mai stăm. Nu aveam neapărat gânduri să mergem în Locorotondo, dar chiar nu aveai ce să faci 5-6 ore la Truli. Așa că aveam un autobuz pe la 13:00. Ne-am încadrat perfect. Poate am mai fi dat o tură, dar e frumos şi să zici într-un loc că poate ai ratat o stradă, mai rămâne magia că “poate asta nu a fost tot”. Am renunţat acum foarte mulţi ani să mă oftic dacă ratez vreun obiectiv turistic, sau ceva “De neratat!!“, cum ar zice “influencării”.
Un drum de 15 minute de la Alberobello Centrale până în centrul Locorotondo.
Am mai făcut o oprire la un Truli să vedem dacă aveam ce să cumpărăm, vreun suvenir, o măslină, o atenție. Domnul de la magazin foarte șmecher, cu papagal. Nu papagal cu aripi, papagal italienesc. Ne-a ginit că am cumpăra ceva, ne-a întrebat și de unde suntem. România. A dat-o pe o română ușoară, zice că are prieteni pe acolo. Că a fost de multe ori la Cluj. Ne-a băgat niște alcool pe gât, n-aveam chef de papagalul lui, dar era plăcut. Ne-a fraierit, ne-a dat un lichior de pepene galben genial. (băusem chiar la restaurant cu o seară înainte și n-am putut refuza).
Ne-a aruncat câteva sticluțe într-o pungă și duși am fost. Aveau și o terasă cu view, de care am beneficiat. Adevărul e că pentru ea am intrat în magazin.
Locorotondo
Aici chiar nu aveam așteptări. Era cel mai apropiat oraș de Alberobello. Am văzut câteva poze drăguțe pe YouTube, câteva review-uri, am zis să îi dăm o șansă.
Ajunși aici, era și mai mort. Dar nu ca mort, mort de 100 de ani. Nu era absolut nimeni nicăieri. Doar 2 români pe care îi văzusem cu o seară înainte la restaurant, în Bari, și i-am întrebat cum a fost masa. Aici i-am evitat, că nu eram siguri 100% că sunt tot ei. Și iar mâncau, iar i-am fi deranjat. Era funny, nu zic. Din cât de mare e Puglia asta, tocmai în nenorocitu’ ăsta de Locorotondo să ne revedem. Repet, nu era absolut nimeni pe străzi.
Am ridicat drona, de la zona 0, din parcul de lângă biserică. M-am jucat un pic cu ea și am zis, mă, cam asta a fost. Un pic dezamăgit. Dar hai să dăm niște picioare pe aici, că cine știe.
Aveam vreo 2-3 ore de pierdut și am intrat printre străduțe. Și bine am făcut. Am descoperit un oraș tipic italienesc, cu străzi de piatră peste tot. Curățenie lucie, case foarte frumoase, direct în străduțe. Ne-a fascinat instant. Se vede clar că e un oraș turistic, doar că nu turistic acum, probabil turistic la vară. Minunat. Nu ne-am mai săturat de plimbat. Până l-am terminat.. Cât să și te Locorotunzezi?
Am descoperit o cafenea, mai aveam de pierdut o oră.
Nota era promițătoare, avea ceva muzică, scaune cu o terasă nice. Aici urma să ne relaxăm. Engleza lipsea din vocabular, am comandat în italiană. Erau vreo 6 mese afară, am pus ochii pe una. De obicei, când ne place ceva, unul se așază la masă, unul comandă. Aici n-avea sens. N-avea cine să se așeze. Am și zis:
– Dacă nu găsim locuri aici, până face domnișoara barista cafea, jur că fac cinste la toată lumea.
Ea s-a dus la baie, eu am așteptat după italianca noastră să facă ceva cafea. Timpul stătea în loc, nimeni nu se grăbea. Eu nu, barista în niciun caz. N-am așteptat de foarte mult timp atâta pentru o cafea. Și cum așteptam, singurel acolo, mă uit la ieșire și văd că apare un grup de oameni. 6 părinți, 2 cărucioare de copii, vreo 2-3 copii mai mari. Nicio problemă, avem unde să stăm, maxim pierdem masa aia drăguță. Mai trec 30 de secunde și mai vine un grup. Am zis what the f., a venit tot consiliul din Locorotondo? :)) Din 2 persoane pe care le-am văzut în tot orașul, 12-15 oameni erau aici. A fost un șoc vizual. Mai ales că promisesem că fac cinste la toți.
Ușurarea a venit când al doilea grup a plecat și ne-au lăsat în pace finanțele. Din 6 mese pe terasă, în 5 minute, 2 mai erau libere. Lieberă era și măsuța noastră frumoasă. Era doar de 2 persoane, n-aveau ce căuta.
Ne-am băut cafeluțele, berea „craft” Blanche de care nu mai auzisem, pe care am savurat-o și pe care o recomand. Și cam atât. Nu aveam decât să luăm bus-ul spre casă. Ne-am așezat în picioare, în stația din mijlocul străzii. Practic era doar un panou cu numărul autobuzului. Amuzant e că eu stăteam cu ochii în telefon, iar autobuzul a parcat pe partea cealaltă. Bine că nu eram singur și s-a observat acest mic detaliu, că probabil și acum am fi așteptat să ne ducă cineva în Bari. Primiserăm instrucțiuni de la un alt șofer de bus, doar că a greșit partea. Suiţi în el, 1’15” aveam de căscat ochii pe geam. Nu ne-a mai oprit poliția, deci nimic wow tot drumul. 🙁
Mai aveam de mers la masă și să închidem ziua. Am găsit un restaurant cu ceva paste fresh. Au fost super-mega-bune. O băbuță cu șorț la casă, un frigider cu paste, 6 mese obosite, cheia succesului! Aveau ceva în spate, probabil făceau și paste la un nivel mai mare, dar nu se vedea. Așa că o să bănuim că a fost totul autentic, de casă. Am încercat şi o sticlă mică-mică de vin, nu neapărat bun, la paste și a trecut și 14 Februarie, ziua Valentinilor.
Happy Valentine’s!
Polignano a Mare
Încă o zi cu soare ne-a dus cu trenul pe partea de coastă. Cu trenul e mult mai comod, nu mai stai să te stresezi că ai, n-ai loc, există sau nu există cursă. Sunt destule companii de autocare/bus-uri care operează în zonă, dar nu neapărat bine integrate cu Google.
Să zicem că vreo 10 stații au stat între noi și Polignano. Am ajuns, un pic răcoare, se cerea mișcare. Aveam vreo 3-4 lucruri de făcut/bifat.
Prima oprire era la viewpoint-ul de la Grota Palasseze. Nu era mare view, așa că am ridicat drona. Din păcate, fix la Grota acolo, era plin de pescăruși, chiar câțiva curioși. Mi-a fost teamă să o duc mai aproape, așa că am zis să fac turul orașului. M-am plimbat, învârtit, după care am primit atenționare de Strong Wind. Efectiv nu mai înainta drona. Nu vreau să știu ce era sus acolo. Într-un final, am lăsat-o mai jos și și-a revenit, dar am zis că vânt puternic + pescăruși nu e chiar ideal. Așa că s-au dus gândurile dronatice. Nici nu știu dacă am scos ceva poze bune, încă n-am descărcat nimic din dronă. Nici de la Alberobello, nici din Matera, de nicăieri.
Drona în rucsac, hai la pod. Orașul, ca și aseară în Locorotondo, tipic italienesc, piatră peste tot. Chiar mă întrebam de unde mai scot ăștia piatră să pună pe jos, că au mutat munții pe orizontală. Găseai câteva viewpoint-uri frumoase. Lume ceva mai multă, nu mai eram doar noi, dar ora era bună tare. Încă era bine. Le-am vizitat podul, ne-am dus și pe partea cealaltă, să se vadă mai frumos. Doi copii se chinuiau să pescuiască. Aruncau momeala cu undița, dar din cauză că vântul era atât de puternic, nu ajungea în apă. Prima dată chiar s-a dus fix în spate. Mureai de râs. Am terminat practic și Polignano a Mare. Înainte de a se anunța 2-3 stropi de ploaie, am găsit o cafenea, cu ceva dulciurele bune. Ne-am așezat la terasă pentru o sesiune de „people watching”. N-au apucat să vină bine, că a început și ploaia. Ne-am retras în interior, spre supărarea unui grup indecis de ce să cumpere, că le-am furat masa. Haideți, domnilor, că eram de dinaintea voastră aici. Doar că nu la una dintre cele două mese interioare. Cafeneaua, deși puțină lume prin zonă, a avut câțiva clienți. Ne-am uitat la oameni și de aici.
Un domn înalt, operat estetic în fiecare colțișor, arunca niște vorbe ospătarului, la bar, în timp ce-și aștepta cafeluța. Era îmbrăcat în Louis Vuitton și alte branduri scumpe, cu un cățel–șobolan lângă el. Snob. Dar snob în Italia. Altceva. Ce v-o trebui atâta plastic în voi, nu știu.
La cafenea erau doi chelneri. Un domn mai în vârstă, îmi aducea aminte de Moșul din Back to the Future. Și o tipă tinerică, plină de viață. Ea alegea playlistul, dansa firav, cânta încet în colțișorul ei, așteptând clienți. Era atât de frumoasă atmosfera, că n-am mai fi plecat. Și n-am plecat vreo oră așa. Am și salvat două melodii din playlist, pe care încă le ascult:
Eterno – Giovanni Caccamo
Balorda Nostalgia – Olly
Gata cafeluța, afară nu mai plouă, hai să ne mai plimbăm un pic. Din plimbare, ne-am uitat să vedem când avem tren, era pe la 14:00. Mai aveam timp și de-o pizza.
Ok Google! I’m hungry! Ne-am găsit o pizzerie, încă nu încercasem nicio pizza în Italia. Aiurea. Am ales o pizza cu burrata și prosciutto. Excelentă a fost. Atât de bună, că mi-e foame acum, bravo…
După pizza nu mai aveam decât să mergem laaaa:
Monopoli
Nu, nu jocul, orașul. Nu știu dacă are vreo legătură, mai mult ca sigur nu. Ce e de făcut aici? Ca și până acum, plimbareee. Am învârtit străzile de am amețit, după care am zis, hai să vedem și plaja lor. Aveau o plajă probabil interesantă vara, am zis să o cercetăm. În drum spre plajă, un curcubeu imens se arăta în largul mării. Soarele era puternic, curcubeul la fel și el. A ținut săracu’ cel puțin o oră. 30 minute de plimbare până la plajă, 30 de minute de întors, era plin de culori chiar și în tren, când ne-am întors spre Bari. Cum, deja gata?
Da, gata, ce să vă zic? Iar de piatră, iar de dulciuri, iar de Aperol? Vă plictisesc. Da, e frumos, clar, dar e pe repeat. Hai să găsim ceva mai interesant!
Matera
Dios mios, Matera. Cred că toată lumea știe de orașul ăsta. Sau cel puțin să fi auzit de el. Este unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume. Locuite încontinuu, adică nu s-au răzgândit, au plecat și apoi s-au întors. Ar mai fi Alep și Ierihon mai vechi. Oricum, de 9000 de ani lumea a auzit de Matera. Am auzit și noi, vorba aia, nu-mi bat gura de pomană.
9000 de ani… numai gândul… Noi ne gândim că acum 100-200 de ani oamenii nu erau chiar așa evoluați. Dar dacă acum 9000 de ani era aici un pui de oraș, haideți să ne trezim un pic la realitate. Nu era chiar așa..
Oraș în piatră, cu multe peșteri, biserici efectiv sculptate în piatră. Am avut emoții, că o să arate sărăcăcios, ca în sudul Italiei (Sicilia, Napoli), dar n-a fost cazul. Chiar e o bijuterie.
Ne-a lăsat autocarul în stație după un drum scurt de o oră și-un pic. Era cam obosit șoferul, chiar mă gândeam că o să adoarmă de câteva ori la volan. Amorezule, ce ai făcut azi-noapte? Nu l-am întrebat, m-am abţinut. De ajuns am ajuns, dar ne mai întoarcem? Cerem informații, ne dă şoferul să facem poze la un orar. Apare acolo și un site, o să ne luăm noi bilet când o fi, mai încolo. Pe google nu erau cele mai corecte ore.
În oraș iar, totul pustiu. Era foarte devreme. 9-10. Fiind mai departe de Bari și alte orașe mari, era clar că trebuie să vină mai târziu lumea. Așa că hai să căutăm o cafeluță, să ne mai dezmeticim. Am găsit câteva superbe, doar că închise. Tot cu centrul centrului faci treabă. Am dat cu banul, ne-am așezat la una. N-a fost rău, n-a fost wow, dar și-a făcut treaba. Lumea mai zumzăia. 3 babe cochete stăteau la o masă cu priveliște. Nimeni nu mai era ca ele. Sau cel puțin una din ele. Undeva la 70+, cu apucături de maxim 20. Niște selecoane de nu intrau pe ușă, întinse ca foile de paste. Un decolteu de se ținea în sfârcuri. Mai, mamaie, mă, te trage curentul. Și ce-i mai plăcea atenția. Nu i-au ajuns 70 de ani de atenție. Ciudat, dar asta-i lumea. Nu a deranjat, nu a încurcat pe nimeni. Și-a scăpat un cercel fix sub scaunul meu, dar eram la baie, m-am trezit cu ea la masă. :))
Cafeneaua avea un candelabru superb, de vreo 4+5 metri înălţime, din sticlă neagră, în rest, nimic wow. Imediat din cafenea, aveam un viewpoint super fain. Nu ne-a lăsat chiar cu gura căscată, dar dacă prin absurd nu știai în ce te bagi și nu știai cât de frumoasă e Matera, s-ar putea să ai un șoc. Un castel/cetate, cu sute de case din piatră, frumos așezate, conic, cu vârful format de o biserică. Mnah, așa l-au vrut, așa l-au făcut. Superb. Nu mă mai săturam de priveliște. Ne-a rupt legătura un nor cu ploaie. Era ocazia perfectă să le vizităm „cisternele”.
Acum câteva mii de ani, aveau niște zone de depozitare pentru apă, pentru zilele extrem de călduroase. Tot oraşul se alimenta dintr-o fântână cu apă potabilă, care găzduia milioane de litri de apă. Pe vremea în care ApaNova nu ajungea chiar peste tot. Aparent aveau multe de genul, cea care se vizitează fiind cea mai mare din zonă. De frumos e frumos, nu se compară cu Salina de la noi (că n-are cum), dar pentru 3 euro intrarea, merită să arunci un ochi, mai ales dacă e cald sau plouă. Lumea curioasă, stătea la coadă. Probabil vara e minunat, răcoare, umbră, altceva.
Interesant e că s-a închis cisterna asta o perioadă lungă de timp, inundându-se cu apă. Când s-a inundat cu apă, gălețile au plutit și au fost împinse până pe tavan, astfel rămânând urme de rugină. În rest, hai să vedem Matera.
Din centru, de la intrarea din oraş, sunt tot felul de semne, care mai de care cu cum, pe unde să o iei. Am luat și noi așa ceva ochiometric și ne-am pierdut între străduțe. Cu cât te îndepărtai de centru, cu atât mai puțini oameni erau. A fost mult mai mare decât ne așteptam. Spre deosebire de Alberobello. Dacă ar fi să aleg între Matera și Alberobello, fără doar și poate, Matera. Am intrat în niște căsuțe vizitabile. Nimic extraordinar, dar frumos. Cât vezi cu ochiul, piatră. Nici nu vreau să mă gândesc pe vremuri cum se simțea un „Bade Ion” în această zonă… Probabil ca mine în Dubai, la Dubai Marina. Deși cred că chiar mai impresionat. Atunci era și religia mai prezentă.
Am ajuns într-un loc îndepărtat, am ridicat și drona. Aparent e zonă interzisă de dronă. Dar interzis de-ăla urât, de nu îți dă voie DJI să faci nimic. Am prins un loc, la graniță, și dusă a fost. 2-3-4 filme și aia a fost. Din păcate erau foarte multe interferențe, chiar am pierdut drona o dată. Și-a revenit, mi-a revenit și mie pulsul. Sunt obișnuit cu pierderea semnalului, drona veche avea constant problema asta, dar DJI Mavic 3 Pro Mini nu. Fiind scumpă, chiar nu-ți vine să o pierzi. De o mie de euro vezi 10 orașe în Italia…
Din partea asta, de unde am ridicat drona, mai aveam de ajuns într-un ultim loc. Iar urcat de scări, iar coborât, dar n-aveai cum să nu îți dorești să explorezi tot ce poți. Ne-am oprit să luăm o gură de aer, pe o băncuță, momentul perfect să cumpărăm bilete de întoarcere în Bari. Mai era mult până la 18:30, dar hai să fie. Intrați pe site-ul lor, bus-ul apărea cu roșu. Only 5 spots left. Whaat. La asta nu ne gândisem, că se poate să nu avem bilet. Le-am cumpărat, erau foarte ieftine. Dacă nu am fi plecat cu 18:00 sau 18:30 cât era, mai era un bus la 20:00 și unul la 23:00. Nu am fi stat atât, nu ne-ar fi ținut picioarele. Deși… Am înțeles că Matera e superbă noaptea, cu luminile aprinse. Noi când am aruncat ultimul ochi, pe la 17:30, încă era lumină. Chiar mult mai multă decât a fost toată ziua, că s-au disipat norii.
Da, cu biletele în cloud, am continuat pașii. Și am tot făcut, până n-am mai putut. Am oprit la un panini, la niște domni. Mâncarea o luai de la domni, băutura de la automatele de lângă masă. Erau deja 4 euro puși în automat. Mi-au sclipit ochii.
One man’s junk, another man’s treasure. Am băgat repede o cola la 1 euro 20, mi-a aruncat și rest. Cum m-am dus cu cardul m-am şi întors. Doar că am produs nişte euroi. Muhaha.
Ca să nu mai zic că sandwich-urile/paniniurile au fost senzație mondială. M-am lins pe toate degetele, cât am putut. I-am mulțumit omului că există, atât de încântat am fost de ele. Un panini cu ceva carne și ceapă caramelizată și o pastă de brânză. Bagă-mi-aaas, iar mi-e foamee.
După panini am mers iar o grămadă, până s-a apropiat ora de plecare. Hai să ciocănim 2 pahare de Aperol și să închidem și Matera.
Nu știu ce are Aperolul în Italia
Dar e excelent. Fie vreme bună, fie vreme rea, Aperol doar în Italia, nu dincolo de ea.
Bodega plină cu tineret, toți din Spania. Muzică latino. Merge mă, ce-ai. De-abia am fost în Tenerife, ne era dor. Din Tenerife era și o domnișoară dintr-un grup de 4. Se cam credeau ele dive, una chiar mergea în cracii goi și vremea nu era de craci goi. Nu era pentru noi, din Tunari, d-apoi pentru ele, din Spania. Dar atmosfera frumoasă, chiar dacă barul avea o notă f mică și comentarii de Attentione pickpockets. Toți se plângeau că e f scump. Dar noi n-am mâncat, n-am fost fraeri. Și ne-a plăcut. Ok, coperto 2 euro / aperol nu e plăcut, dar a fost așa frumos încât hai să fim serioși.
Da, deși nu mai aveam ce să vedem, am decis să aruncăm o ultimă privire la oraș. Serios că am tras un ultim aer plăcut în piept, un ochi clătit pentru ultima dată. Niciodată nu știi dacă ai să mai ajungi în aceleași locuri, așa că e frumos să te bucuri cu adevărat de moment. “Oaaa, oaaa, oaaaaaa“, o mamă cu copil a nenorocit momentul. Hai la bus…
Tot insist cu bus-ul ăsta, și uitați de ce. Noi am luat bilete din ceva timp, am văzut că mai sunt doar 5 locuri. Nu toată lumea a fost așa de inspirată… Am ajuns cu vreo 20 de minute mai devreme și deja era f multă lume acolo. Când a venit autobuzul a fost care pe care… Șoferul deja avea experiență cu turiști nebuni, nervoși și grăbiți. Cine are bilet mâna sus. Mwhahaha, din cei din urmă, am ajuns cei dintâi. Lumea cu bilet era relaxată. Ne-am băgat iar în primele locuri, cu priveliște, așa că am luat parte la tot scandalul. Era o coadă afară de vreo 20-30 de oameni care nu mai aveau cum să intre în autobuz. Mă, dar ce-ați păzit? Nu v-ați uitat și voi înainte cum stă treaba?
În Matera Google nu prea are idee dacă poți sau nu să ajungi. Îți dă 2 busuri de dus și vreo 3 de întors. Adevărul e că fix alea sunt. Restul de opțiuni sunt cu opriri, cu așteptat mult, doar câteva directe. Worst case scenario, taxi… 2 euro minutul… Era 110-120 de euro până în Bari. N-aveam de gând… Atât costă mașina de închiriat pe 3 zile naibi.
Noi sus, mulți jos, asta e situația, ne pare rău. Și șoferului îi părea rău. Chiar una dintre cele 4 dive de la Aperol și-a uitat telefonul și s-a întors după el. Se rugau fetele să aștepte 10 minute. “Aștept, da’ n-aștept eu? Dar maxim 1 minut. (solo 1 minuto).” Ca la avion.
Au rămas fetele în stație, aia e. Ciudat mi s-a părut că din 4 fete în stație erau 4 locuri în autobuz, dar n-a luat niciun om în plus. Biletul plătit e bilet plătit…
Am ajuns repede acasă, încărcați și bucuroși de experiență. Am mai dat doar o tură de oraș și să halim ceva. Și nani. Am hotărât ca în ziua următoare să stăm liniștiți. Slow life, în Bari. Că poate n-o fi chiar așa de nimic de făcut.
Dar chiar așa a fost. Era clar că nu mai avem ce face, dar nici să ne mai plimbăm aiurea. Ia să ne mai potolim. Bagajele le-am lăsat la prietenii noștri de la check-in, 5 euro / valiză. Mama voastră…
Bari
Înapoi în oraș. Am zis să vedem și pe zi faimoasa lor stradă de paste, La Via delle Orecchiette. Aici găsești toate babele satului, care încă fac paste de mână. Noi am mai făcut paste manual, chiar cu o săptămână înainte, acasă. Fata mea gătește intens, știe de toate. Dar e frumos să vezi în Italia cum e cu pastele, la mama lor. Plus că Orecchiette astea sunt altfel. Și babele astea au farmecul lor. Unele deloc cunoscute, unele branduite, cu magazine semi-fancy. Am luat și noi niște paste acasă, de la dna Nunzi. Că doar aveam loc la bagaje berechet. Câte să și iei cu tine într-un sejur de 5 zile. Am văzut, am căscat ochi, ne-am pus apoi, şi aici, la un aperol la soare. Google zicea, și n-a greșit, că soare e până la ora 2. De la 12:30 până pe la 14:00 ne-am agăţat fundurile la terasă.
Cum s-a pus de umbră, am zis să mergem să halim iar la primele noastre babe, unde mai mâncaserăm, paste proaspete. Din păcate azi închis. Cu lacrimi în ochi, am căutat alt restaurant. Dacă te uiți pe review-uri și la ce e deschis, chiar nu stau așa bine pe mâncare… N-au recenzii prea reușite. Te aștepți când ajungi în Italia să te plezneasca pastele peste bot, să te lovească pizza și să te împiedici de cannolo. Mnah, aiurea, dar ne-am descurcat. Nu ne era nici chiar aşa foame, făcusem un mare brunch la cafeneaua de langa cazare. Chiar la brunch a fost excelent. Tot panini, tot cafea, şi nişte prăjituri umplute cu crema de-ţi lasă gura apa. (mult, mult fistiiic)
Ora fiind 14:00, totul era închis, deja știam orașul complet. Pe la 5 aveam bus-ul spre aeroport. (cel public, de 1 euro, nu shuttle bus-ul de 5 euro). Pentru 10 minute în plus, am salvat 4 euro / persoană, afaceriști.
Mergând prin oraș, hai că ne-am lovit de un restaurant în care aveau pizza și chiar voiam să mergem, dar uitasem de el. Ei se laudă că acum câteva zeci, sute de ani, patronul a inventat pizza napoletana, in Napoli. Am comandat o Spicy Margherita. Ne-a adus o margherita vai mama ei, chioară. Dar arăta de bine dumnezeule… blat, mozzarella, roşii, fuaiălei … de iiaaaar mi se face foame. Am zis că:
This is not what we ordered.
Ne-a adus în final ce trebuie, spre supărarea noastră, arăta mai rău decât ce nu trebuia. Aia e… Am mâncat, ne-am recuperat bagajele, ne-am suit în autobuzul 16 și to the airport.
The Airport
Avionul la 22:30, noi în aeroport la 18:00. Trăiască priority pass și lounge-urile de pe peste tot. Aveau și aici. Ne-am dus la lounge și ne-am liniștit. Cald, frumos, cam multă lume, puține scaune. Ne-am băgat un pic în față, dar n-a țipat nimeni la noi. Aia e… S-a eliberat repede și pentru restul de oameni.
Păcat că n-aveau mâncare prea bună, de altfel eram plini.
Tot stând și stând, urmăream avionul pe flight radar. Avea un ‘drum’ Bruxelles – București, la care deja avea întârziere de 30 de minute. Nimic de speriat. Și ne tot uitam, oare ajunge la timp?
În București toate avioanele dădeau rotocoale. Aparent zăpada de acasă, de care auzisem în postările de pe Instagram, făcea ravagii. Absolut toate avioanele nu aveau culoar direct. Și uite așa s-au mai pus vreo 30-40-50 minute. Chiar nu stiam daca mai pleaca sau nu.. Si era si enervant ca stateam deja de o gramada de timp in aeroport. Dar aia e. Csf, ncsf. Si-asa aveam de sters poze de pe camera, activitatea mea preferata.
După vreo 2 ore a plecat micu’ nostru prieten spre Bari, spre noi, avem cu ce ajunge acasă. Amuzant e că la un moment dat dispăruse cursa, am zis că atât ne-a fost, că s-a anulat. Dar a fost bine. 2 ore mai târziu, boarding is complete, hai la București!!
50… 40… 30… 20… retard, retard (google it)
Și zburăm, zburăm, totul ok. Ne apropiem. GPS-ul ne arată că suntem pe lângă Pitești, dar roțile se deschid. Un pic așa nu mi-a plăcut, dar un refresh la telefon ne-a aruncat la Buftea. De la Buftea mai sunt 2-3 minute, poți să deschizi roțile… Pe geam se vede în sfârșit unde suntem. Și unde suntem? În Antarctica, în Siberia, unde? Era atât de frumos, totul alb. Dacă stau să mă gândesc, am câteva zboruri la activ, dar nu cred că am văzut vreodată atâta zăpada la aterizare. Era totul alb. Minunat. Eram fascinat. Abia aşteptam să văd zăpadaaa. Avionul nu avea ce sa păţească, nu aterizeaza nimeni la nici cel mai mic risc de vreun incident. Ne apropiem. Am fost întrebat dacă e normal să fie zăpadă pe pistă.
-N-are treaba fata mea, mai e până ajungem la aterizare. Ei, am aterizat pe zapada. N-a fost nicio problemă, dar n-am mai aterizat pe zăpadă până acum. Pe pista de pământ da, cand am fost la Safari , in Zanzibar, click >>>aiiici<<<.
Mai ramane pe apa. (să sperăm că o să o facem cu un hidroavion, nu cu vreun comercial)
Daaa, aterizarea perfectă, am ajuuuns. Lumea fericită, că era deja mult timp de când trebuia să ajungem. Mesaj de la căpitan:
Bună ziua doamnelor și domnilor. …bla bla bla…. . Autobuzele sunt înzăpezite, mai durează. Mai erau 2 avioane la rând, noi eram al 3-lea, un singur autobuz funcțional. Vă miră? Pe mine nu neapărat. Am mai avut probleme cu autobuze, de am așteptat o oră, în plină vară.
Doar că așteptând, s-a deschis ușa la pilot și la copilot. Râdeau copios, rămăsese un utilaj înzăpezit. Fiind în primul rând, și curios a naibii, am rugat să pot să mă uit și eu, cu ochișorii mei. M-au lăsat să mă uit de pe geam de la ei, dar am zis eu, nu mai bine ies puțin afară? (scara era deja trasă, singura scară, că în spate nu aveau deszăpezit)
Și m-au lăsat, cu rugămintea să nu-mi rup gâtul, că alunecă sănătos.
Doamne, cum era afară. Un vânt cu ninsoare, o bijuterie… parcă eram în alt univers… Nu am mai văzut în București atâta zăpadă de foarte mult timp, de când eram la cămin și căutam biletele alea de Bari și oameni să meargă cu mine. Chiar din facultate… eram anul 3 cred. E-he…
Am făcut o filmare, câteva poze. Se chinuiau să scoată un utilaj, în altă parte, altul, făcea cerculețe. Era nebunie. Lumea se bucura, lumea se supăra, în funcție de dispoziție.
Am anunțat coreeanul de lângă mine, de la 1D, că o să dureze până își ridică bagajele… maşina de bagaje era, evident, sub zăpadă…
Aia e, autobuzul a ajuns, într-un final. Am urcat primii, am plecat primii, am comandat taxi, am așteptat și aici, dar am ajuns într-un final într-un Otopeni, într-un Tunari de poveste. Oricât de mult a nins și cât de dificil e pentru trafic… e superb… mult mai frumos decât ne așteptam, și urma să mai ningă… excelent, și cu așa primire acasă, cu bune și rele, e minunat! Abia aștept să ies să fac poze în București, dacă îmi permite timpul. Și mi-a permis… >>>aici<<<. Puteţi vedea ceva cu adevarat frumos! De puţine ori insist. Acum insist! :))
Ajunși până aici (voi, nu noi) primiți mulțumiri de lectură și vă invit la vizionat poze! Extra video-uri, ca de obicei, pe Instagram!
Spor la călătorit!
Pentru o vizionare “full experience”, click pentru zoom in, click pentru zoom out!
