Cât să și mai dureze până să ajung în Asia?? Aveam în plan de înainte de pandemie. 2020->2021 trebuia să merg în Thailanda / Bali / Indonezia vreo 2-3 luni de zile. Dar Covid happened. Au fost 3 luni în Europa, nu mă plâng.
Thailanda era visul meu, după ce le-am împlinit pe restul. Cum a trecut timpul, am bifat Tanzania și Seychelles, dar tot nu am ajuns în Asia. 🙁 Se pune că am fost în Turcia pe partea asiatică? Cam la limită.
A trecut timpul și lumea a luat-o pe ulei și mi-au populat, mi-au stricat my thai dream. M-am documentat și am realizat că nu mai e de mers în Thailanda / Indonezia de sărbători, așa că la întrebarea „unde mergem?”:
Thailanda sau Filipine, am ales Filipine. Gașca e deja arhicunoscută.
Filipine!
Oh și ce am ales!!! Așa ar zice un influenkar adevărat, cu click bait-uri de genul:
Nu o să credeți unde am ajuns
Am dat Thailanda pe o țară la care nu te așteptai!!!!
Oprește-te din ce faci pentru a vedea cea mai bună destinație din lume în 2026!
Aruncă-ți laptop-ul, telefonul, pentru că nu o să mai ai nevoie de ele după ce îți povestesc eu aici.
Trebuie neapărat să ajungi măcar o dată în viață aici!
Tu stii unde e tara asta pe harta? Acolo am ajuns eu!
Dar nu suntem influenkari!
Da, am ales Filipine. A fost o alegere excelentă, dar cu ceva rezerve și precauții. Concediul ăsta nu a fost lipsit de riscuri, trebuie să te gândești serios dacă riscul e mai mic sau mai mare decât în a bifa o destinație. Da, a fost minunat, dar nu poți să nu te gândești că puteam să nu ne întoarcem acasă întregi. Aș mai merge o dată? Nu în destinațiile remote în care am fost. În cele turistice – da!
Dar să începem cu începutul.
Înainte de toate, recomand să vorbiți cu câțiva doctori de specialitate, pentru a vedea dacă este sau nu nevoie de pregătire din punct de vedere medical. Pentru Zanzibar și Seychelles nu am făcut niciun vaccin, nu se recomanda nimic din partea autorităților (nici ale noastre, nici ale lor). Am mers pe enterol (zilnic) și cam atât.
Pentru Filipine, având în vedere că doream să mergem în Palawan și, mai mult decât atât, în Bancalan, și mai mult decât atât, pe o insulă neturistică din Bancalan, aveam risc de malarie, dengue la tot pasul. Ni s-a recomandat inițial Malarone de către un medic șini s-a interzis de către altul (ni s-a zis că e stupid de luat chiar de farmacistul din Norvegia, de unde le-am cumpărat), așa că am renunțat la Malarone și am mers pe antibiotic, pe doxiciclină, toată perioada. 2 zile înainte de plecare, 25 de zile în concediu și 4 săptămâni după. (total 50 zile..). N-am respectat toată perioada de după, dar am scăpat.
Nici nu am fost ciuruiți de țânțari, ne-am protejat destul de mult cu Autan Tropical cu DEET 50%, așa cum se recomandă. Și cam atât cu pregătirile – pungă de pastile după noi, care ne-a și salvat de câteva ori. Ah, și am făcut vaccin de febră galbenă și vaccin antitetanos. Am înțeles că în Filipine se cam duce lipsă de vaccin antitetanos.
Chiar și așa, ChatGPT zice că Malarone e bun, dar medicii nu. Aiurea, nu? Să nu credeți că, în materie de sănătate, am luat ceva în funcție de ChatGPT. Poate doar o părere.
Deci medical suntem apți. Mai rămâne moral, asigurări de viață, de călătorie etc. Șanse mari să aveți nevoie, având în vedere câte avioane se anulează pe acolo. Am pățit-o și noi, din Boracay spre Cebu. A plouat un pic și gata, s-a anulat zborul..
Ce am ales și cum ne-am împărțit călătoria:
5 zile – Manila (Crăciun)
5 zile – Boracay (Revelion)
5 zile – Coron
5 zile – Palawan (El Nido)
4 zile – Bancalan (insulă neturistică)
2 zile – Manila (ziua de dinainte de plecare :’)
Să începem cu începutul. Grab your popcorn! 🍿🍿🍿
Manila!
Venind de la 0 grade (zero zero grade, zero zero grade), cele 30 din Manila au fost o binecuvântare. Eram cam rupți de oboseală, cel puțin eu, pentru că nu am dormit absolut deloc tot zborul. (the usual suspect). Nici ora locală nu ne ajuta prea mult – aici era dimineață.
Am plecat cu 24 de ore în urmă din România. 24 = 3 ore înainte de zbor, + 5 zbor, + 3 escală, + încă 8 zbor + transfer la cazare + că nu era gata camera. Vai mama, numai belele. Repet, după o zi jumate de nesomn, aici era dimineață! Dar ne culcăm noi la noapteee! Trebuie să ne intrăm în ritmuri asiatice.
Hotelul de 4 stele la care eram cazați arăta promițător pe internet. Mare ne-a fost surpriza când l-am catalogat drept semi-cocină. Coro Hotel Manila, în Makati. Manila cumva e un conglomerat de orașe; noi stăteam în Makati, un cartier mai bogat ca restul, dar sub Bonifacio Global City (BGC), cel mai bogat cartier din țară (și cel mai modern/civilizat/curat).
Per total, nu a fost așa rău, având în vedere că am înțeles cum stă treaba în Filipine. Peste tot e o problemă cu cazarea. Nu ne-a plăcut că nu erau deloc insonorizate camerele. Auzeai toate mașinile din stradă, chiar dacă eram la etajul 14. Auzeai tot ce se întâmpla în camera de lângă – în prima zi am bătut cu pumnii în perete și am urlat, pe la 12 noaptea, la un client nesatisfăcut, care acuza prostituata că i-a furat banii. Urla în engleză în gura mare, you stole my wallet, you stole my wallet.
Văzând că se ceartă, cu țipete, cu urlete, m-am ridicat din pat, în chiloți, le-am bubuit ușa de am zis că le-o dărâm. A răspuns o filipineză vai mama ei, urâțică, pe la vreo 40 de ani, chinuită. A zis că se liniștesc. S-au liniștit.
Cumva și aici e aiurea, că nu știi peste cine dai. Dar eram atât de nervos (probabil de la oboseală) încât n-am mai putut cu gălăgia. Nu cred că am mai fost a nimănui în hotel să îi țip la ușă. La hostel da, m-am mai certat :)).
Umiditatee
După insonorizare, ne-a omorât umiditatea. Și în Manila încă era mai bine decât pe celelalte insule, după cum aveam să aflăm..
De exemplu: dacă te udai pe tricou, dacă transpiri pe timp de zi, așa rămânea. Nu se mai usca niciodată. În niciun caz în camerele de hotel. Dacă scoteai hainele din troller – bam, se umezeau. N-am mai întâlnit.. Și ne plângeam de Africa..
Pe jos, la cazări, era umezeală, alunecai de nu știai ce-i cu tine dacă nu aveai grijă. Singura soluție era să dai drumul la aerul condiționat, care, din păcate, nu funcționa cum îți doreai tu. Căldura se ducea, dar venea frigul. Trebuia să lași aerul pornit pe zi, ca să îl oprești noaptea. E un sweet-spot, cu timpul îl înveți.
Și probleme la cazări am avut la tot pasul, dar să mai sărim peste, nu avem nici eu timp să scriu tot, nici voi răbdare.
Prima zi
din Manila am petrecut-o în zonă, în Makati. Ne-am mâncat breakfast-ul, un tapsilog la o cafenea super nice de lângă hotel. Excelentă mâncarea, era primul contact cu ea și ne-am gândit că am dat lovitura. Tapsilogul era genial. Este un fel de pulled pork, dar cu bucăți mai mari, foarte bine condimentat, cu sos și ou ochi. Chiar în 2026 am citit că Filipine a intrat în bucătăria internațională cu tapsilogul, ca unul dintre cele mai bune micuri dejun din lume. Acum, în Filipine, nu pot să zic că a fost proastă mâncarea, dar nici cea mai reușită. Gustul era acolo, execuția decentă, dar se simțea că în mama Europa avem legume mai bune, produse muuuult mai calitative..
Seara am petrecut-o romantic, la Dr. Wine, un restaurant simpatic, cu view nice, unde am mâncat și băut un vin – și acesta cam tristuț (părea un pic sărăcie și neținut corespunzător, după gust). Găsisem restaurantul prin topurile locale, ca fiind cel mai drăguț din Makati. Era la 10 minute de cazare, deci win-win. Marea ne-a fost mirarea când am văzut că eram singurii lor clienți, noi și o clientă „falsă”, care a fost racolată mai târziu de niște italieni mega libidinoși.
Era seara de Crăciun. Ne-am distrat, am bârfit tot ce mișca, ne-am pozat, am văzut niște artificii din BGC și ne-am dus acasă. Cu bune, cu rele, concediul avea să fie luuung, deci nu ne aglomeram cu absolut nimic.
Mai ales că 5 zile în Manila erau multe, conform tuturor ghidurilor și broșurilor.
Doctorul la care am fost pentru vaccin și recomandări fusese de 14 ori în Filipine. Zicea că cel mai bun lucru în Manila e că poți să pleci de acolo. Categoric nu suntem de acord, dar o ști și el ceva.. Nouă ne-a plăcut la nebunie.
Explore
Cum de bine eram sătui, a doua zi aveam să experimentăm Manila mai reală. Aveam să învățăm un pic despre istoria lor, prin parcuri ca Rizal Park și zona Intramuros (centrul vechi, practic). Aveam și Chinatown pe listă, unde părerile grupului erau cam împărțite, nu se prea dorea.
Din una-ntr-alta, cu obiceiul nostru de a face repede la pas tot, am terminat absolut tot ce se putea vedea și ne-am trezit că suntem la 15 minute de mers cu Uber-ul până în Chinatown. Ce era să și facem? Am poposit la un restaurant, să nu intrăm cu burta goală, că poate ni se făcea poftă de ceva pe acolo și riscam o enterocolită. Balut am văzut în multe locuri și era și el categoric pe listă.
Dacă tot nu ne-au lăsat fetele să mâncăm lilieci în Seychelles, măcar aici încercăm alte nebunii.
Restaurantul era chinezesc, se comanda bifând pe o foaie. Cred că am bifat jumate de listă, spre surprinderea chelneriței 1, chelneriței 2 și a câtorva mese din jur. Am comandat și un ou „imputit”, Century Egg, o delicatesă pe care am înfulecat-o fără să gândim prea mult – și uite că n-am murit. De miros, culoare, textură nu vă povestesc, că poate mâncați.
Welcom to Chinatown
Chinatown era exact ca în reviste. Mii și mii și mii de filipinezi, destul de săraci, ca să nu zic mai rău, puși într-un loc să facă vânzări cu amănuntul. Prețurile erau derizorii, câștigurile la fel. Îmi aducea aminte de piețele noastre, alea urâte, în care am fost de copii, doar că aici era mai rău. Noi îmbrăcați la 4 ace, mai o rochiță, mai o cămășuță, era clar că nu aveam ce căuta aici. Am intrat, cu camera, cu Insta360 ridicat, am filmat, pozat, căte una alta. Eram clar în atenția tuturor. Absolut nimeni nu a fost deranjat de prezența noastră și absolut nimeni nu a atentat la noi cu vreun gest.
Am fost urmăriți totuși de niște copii mai tupeişti, spre final, dar totul a fost ok. Aici, și peste tot în Filipine, există prezență militară. Sunt polițiști și militari PESTE TOT! Am citit despre asta. Nu ar trebui să ne gândim că se întâmplă lucruri rele, dar prezența lor descurajează inițiativele, probabil.
Cred că meseria asta de polițist și de militar era destul de bine plătită, pentru că toți păreau mândri și un pic mai avuți decât restul. Chiar în Boracay am văzut un militar cu un Samsung Fold de ultimă generație. Nu puteam să nu-mi aduc aminte de Seychelles, unde am dat declarație la poliție că mi s-a furat telefonul, și când m-a întrebat ce telefon am, i-am zis că, fix ca al tău S23 Ultra. “al meu e S24” mi-a zis el.
Da, mii de oameni, și noi 4 oi albe în mulțime. Am cutreierat 1 stradă, 2 străzi, 3, 4, 5, o intersecție, 2,3,4 și am început să ne îndepărtăm de orice pic de civilizație sau turist. Agitația de pe străzi, cu oameni, cu scutere, cu fel și fel de produse dubioase, ne-a potolit setea de cunoaștere. Da, am văzut, da, e cum se zice, dar nu, nu e de noi. Am scos telefonul, am zis să găsim primul mall mai apropiat și mai civilizat și să îi dăm naibii acasă.
Mulți ochi spre noi, mergeam cu mulțimea, baie de mulțime am făcut. Te cam uitai în stânga, în dreapta, mai aruncai niște zâmbete, niște “hello-uri”, dar se simte că nu ești de-al casei. Și ar fi și culmea, când Tibi filma totul cu camera de pe bățul lui de 2m / 3m lungime.
Categoric a fost o experiență, dar n-am mai avut nevoie de ea.
Enough is enough?
Înapoi la mall, am zis să ne mai riscăm “o viață”, și să mergem pe jos până mai aproape de cazare, mai aveam eu niște steluțe salvate pe hartă. Totul ok, iar, locuri și săracie lipită dar și locuri mai normale. Traficul era infernal, am fi făcut 2 ore cu mașina, de la aglomerație. Prima parte putea fi fentată pe jos, așa că am mers până s-a făcut noapte. Și am mers și am mers, până am dat de niște ganguri dubioase, clădiri părăsite, copii care ne cerșeau orice din priviri. Nope, it’s time for Taxi.
În Filipine tot taxi-ul se face cu Grab. Am comandat unul, la o intersecție dubioasă. Lumea, deși bine îmbrăcată, civilizată-ish, se uita luuung la noi. Probabil se întrebau, ce caută și milionarii ăștia aici. Nu voiam decât să ajungem acasă, ne era și somn și foame. Grab-ul s-a lăsat așteptat, cred că am stat 30 de minute până să ne ia unul. În tot timpul ăsta, zeci de tuk-tuk-uri veneau să ne asalte, voiau ei drăguț să ne ducă acasă. Veneau chiar și pe contrasens, ca să ne întrebe. Sărăcia e mare. 🙁
Ziua doi avea să ne lase ferită de orice pățanie, BGC is calling.
Dar până la BGC, puteţi vedea toate pozele din Manila. Click pentru zoom-in, click pentru zoom-out! Vizionare plăcută!!
