Tagaytay City is known as the Second Summer Capital of the Philippines. Due to its breathtaking scenery, Tagaytay is one of the most visited locations in the south. Given its high altitude, it overlooks Taal Lake, the Taal Volcano, and the chilly weather. This allows for multiple perspectives of the volcano and lake.
Acum că ştiţi, din sursele oficiale, ce este Tagaytay, avem versiunea noastră.
Cum sejurul nostru a fost destul de lung în Manila, am reușit să cuprindem cam tot ce era de văzut și am mai și rămas cu o zi.
Cele 5 zile de Manila sunt cam la limită. Nu ai destul de multe zile cât să vizitezi Nordul sau Sudul insulei (Luzon), dar ai suficiente zile cât să termini majoritatea atracțiilor din oraș. Așa că îți rămâne o zi extra. Ce să faci cu ziua aia?
Activități erau destule, dar cea mai safe părea o excursie lângă, la Tagaytay. Cam peste tot în lume, lângă orașul principal, există o destinație în care să poți să te simți mai bine decât în capitală.
Ei, asta e Tagaytay. Sau cel puțin așa ni s-a spus.
În niciun caz pentru noi, dar pentru localnici pare să fie o atracție.
Transportul
Manila este, realist, foarte aglomerată și destul de urbanizată, un pic haotică, un pic organizată, dar poate fi mult balamuc. Așa că o escapadă de 1 zi pare fi alegerea perfectă!
Alegerea perfectă dacă nu e sărbătoare națională!! Nu știu cum s-a nimerit să ne ducem în cea mai aglomerată zi în an. (și nu, nu e exagerare)
Mașina de închiriat era cam complicat de luat, numai clauze tâmpite, firme dubioase și prețuri destul de mari. (pentru o singură zi)
Să ajungi cu mijloace de transport în comun era cam riscant la început de concediu, așa că am ales să închiriem de la hotel o mașină cu șofer.
Poate sună fancy, dar am cântărit pro-uri și contra-uri și asta s-a nimerit. Am plătit cei 12.000 de de-ai lor și haida.
12.000 de de-ai lor era jumătate de salariu lunar al recepționerei. Era multicel și pentru noi, dar hei, o dată ajungem în Filipine.
După ce am avut de a face numai cu personal dubios și nepregătit, ca să nu zic lucruri mult mai rele, șoferul, deși cumva străin de limbi străine, se făcea înțeles. Și băi, pentru prima dată, zâmbea. Zâmbea mă, și la noi, un filipinez. Eram sătui de oameni mecanici, probabil munciți și sclavagiți zi de zi.
Am găsit în filipine multă lume rece, nepregătită și nepotrivită pentru industria asta ‘ospitalieră’.
Deci șoferul nostru știa și a înțeles țelul nostru din acea zi și duși am fost. Mașina era extrem de curată, aer condiționat blană, folie neagră să nu te îmbrățișeze cam tare sorinel și viteză. Și nu neapărat viteză cât respectat reguli de circulație 0. Contrasensul era sensul lui, semafoarele erau la “nice to have”. Și deși se respectă cât de cât regulile în Manila, băiatu meu n-avea nicio treabă cu ele.
Mers pe bandă de urgență? Nicio problemă
Depășit pe contrasens coloană de câțiva km? Nicio problemă
Forțat semaforul? Nicio problemă
Stat la coadă la intrat în parcare? Nicio problemă
A rezolvat mai multe probleme băiatul nostru, decât un student la matematică.
“Is it legal to go on red light on this intersection?”
“It depends.”
Hai că am înţeles.
Ce nu prea a înțeles el, era de ce mergem noi în Tagaytay, de ce vrem să alegem nu știu ce cafenea Starbucks cu view, sau nu știu ce restaurant. El zicea clar și răspicat, nu ai ce să faci în Tagaytay, deși vindea tururi cu barca pe lacul din Tagaytay. (avea reclame, pliante, cărți de vizită și stickere în mașină). Nu nene, știm noi ce vrem, n-ai tu treabă. Lasă-ne cu barca ta. O să fim sătui de bărci.
Măi și am ajuns.
Tagaytay Picnic Grove
Sună bine nu? Ne-a păcălit și pe noi. Am zis că găsim și noi ceva să mâncăm, sau vreun suvenir mai de doamne doamne. Nu. Mii de oameni, niciun turist european, sau oricare altă naţie, în absolut toată regiunea. Ne-am simțit un pic aiurea, dar it is what it is. Ne-am clătit ochii cu cultura locală, am văzut bickeri la picnic, sute de familii cu copii la picnic și probabil senzația locației – tiroliana. Deși extins pe o arie mare, ne-au fost suficiente maxim 30 de minute cât să îi dăm un rating de no-no din 10. N-aveai ce să faci.. De frumos? E pentru ei.
Nici nu s-a aşezat bine pe banchetă şoferul nostru, că ne-am şi întors. Parcă nici lui nu-i venea să creadă.
Starbucks Tagaytay, or…
Haida! Măcar la Starbucks, din poze, view-ul era genial. Am făcut 30 minute pentru un c***t de km. Mașini peste mașini peste mașini peste mașini. Poliția dirija orbește tot.
Ajunși la Starbucks, abia așteptam să ne bem cafeaua și să stăm un pic , la un view filipinez. Și de ce Starbucks? Nu vreți să încercați cafelele lor, din localuri dubioase, garantat! Și nu că suntem obișnuiți noi cu Elephant Cafe din Tunari. Pur și simplu nu vrei să bei. Apa nu știi dacă a fost îmbuteliată, cafeaua te gândești că se prăjește, dar cine știe pe unde a fost ținută și ea.. Iar de gust.. Măi, nu prea am prins o cafea în firea ei.
Nu sunt cunoscător sau vreun sânge albastru, nici măcar nu beau frecvent, dar pot să fac diferența dintre o poşircă și o cafea.
La Startbucks coadă de n-aveai unde să arunci un băț, s-a descurcat să parcheze băiatu nostru. Ca idee, starbucks avea angajat care dirija circulaţia astfel încât clienţii trebuiau cumva prioritizaţi în această nebunie de trafic. Cam aiurea, dar banii vorbesc..
Ne-am dat jos din mașină, ne-am uitat că la mașini mai era cum mai era, dar la oameni, măcel. Locuri 0. Nici n-a oprit bine motorul, i-am zis să ne ducă la celălalt Starbucks, după care ne-am răzgândit total și ne-am dus la restaurantul găsit pe internet. Avea notă 11/10 pe Google Maps, abia așteptam să ajungem acolo!!
View promis dar neîmplinit, starbucks (poze preluate, oupsiee):
Let’s…. eat?
A luat-o băiatu meu pe niște străzi de nu erau pe google, a făcut niște driblinguri, claxoane, flashuri, hopa tropa, am ajuns la restaurant. N-o să mint, arăta impecabil. Era fix ce ne doream.
Am coborât doar eu din mașină, vă puteți imagina de ce, nu?
COADĂĂĂĂĂĂ. Hai fraților, nu se poate… Ne-au spus că vreo 1-2 ore durează să se elibereze ceva. Și cam asta a fost. Ne bă … Tagaytay, să nu mai!
Let’s… fruit?
În drum spre casă obligatoriu trebuia să oprim în piața de fructe , din care , evident, am luat încă o țeapă marcă Tagaytay. Fructe stricate sau nu neapărat bune. Tourist trap. Dar asta e!
Și ce e și mai penibil, este că din coincidențele posibile de pe planetă, fix în ziua aia, un influencer român a zis că a venit din România fix cu gândul la Mango din Tagaytay, și cât de mișto e acolo. Mai duceți-vă-n p.l.m.m. (prin locuri mai mișto)
Devine din ce în ce mai penibilă toată situația asta cu influenkereala. Cineva cu coloană mai găsim și noi?
De la piața de flori, ne-a zis gigel, șoferul, că ne scoate el pe o scurtătură. Cum-necum, scurtătura asta părea fix în direcția inversă de Manila. Noi am fost ușor de convinși, pentru că știam ce măcel a fost la “dus”. Așa că am mers pe mâinile abile ale șoferului.
Let’s… go back?
Drumul era destul de ok, dar mai prost decât cel pe care am venit. (am venit pe autostradă, vă rog frumos. Bine, o perioadă, cât au avut și ei).
Am mers cam aiurea prin coclauri, vreo 30 de minute, eu, stând în față, deja aveam așa o stare de anxietate. Ne-a văzut arsenalul de camere, obiective, drone, probabil și-a făcut o idee că ar fi mâncat destul de bine după noi, mulți ani de acum încolo. Dar cine să și cumpere la mâna a doua sculele noastre.
Împăcat cu gândul că suntem mai mari decât orice filipinez peste care am putea da, eu de la Brăila, Tibi de la Giurgiu cu fete potente cu țignal, nu prea aveam ce să pățim, nu? L-am întrebat dacă știe unde merge, sau vrea să îi pun navigația.
“Yes sire, here better, i show you. Bieueautiful road!”
Și, realist, drumul s-a îmbunătățit. View-ul și el. Ne-a surâs un apus de soare , a colorat palmierii și vegetația fix cum trebuie!! Și apus de soare nu pentru că am zăbovit noi mult prin Tagaytay, doar am plecat târziu, pe la 12, din Manila.
Ne-a oprit Gigel la o casă a nu știu cărui fost conducător Filipinez, o abominație mare, în paragină. Păcat de ea. (pentru cine chiar e curios – Gigel e salvat în agendă Carlo Son Mr Driver Tagaytay).
Let’s move the f* on! Boracay awaits!!
Și uite cum ultima noastră zi din manila am făcut-o în mașină. O idee bună, adaptată prost, care era defapt și o idee proastă defapt, da. Asta e, într-o lună de concediu mai dai și “gherle”, dar sunt gherlele noastre, cu care ne mândrim. Câți dintre noi am fost în Tagaytay până la urmă?
Și până la urmă, “eo prost” că nu v-am zis cât de frumos e , și cât de șmecheri am fost că am ajuns acolo, ia că poate mă răzgândesc și șterg tot. Chatgpt, convert this text for influenkereala!!!
Am trecut, Tagaytay tot acolo rămâne!
Cât despre poze, am făcut câteva, nu ajută pe nimeni, dar le las aici! Vizionare plăcută!
