Aeroportul s-a dovedit a fi minuscul. O cameră și cam aia a fost. Bagajele de cală au fost păzite de omul de pază (îl bănuiam fumat un pic), filmate cu telefonul și un Go Pro. Partea cu adevărat fascinantă a fost că am ajuns cam în același timp și noi și bagajele de cală în aeroport. În 10 minute eram aterizați și plecați din aeroport. (ok, era avion mai mic, cu elice, ATR, dar chiar și așa)
De la cazare ne aștepta un Van, noi nu îl așteptam pe el. Aparent fiecare van avea voie să ia clienți doar de la anumite hoteluri. Asta era taxiul. Noi nu comandasem nimic. Deci, dacă voiai să iei un taxi, nu puteai să te duci decât la un anumit om. Cam aiurea, dar am înțeles repede că așa funcționează lucrurile. Am așteptat mai mult să plecăm din aeroport spre cazare, pentru că van-ul aștepta alți pasageri, din alt avion, decât să coborâm din avion și să ne luăm bagajele, să plătim taxele de mediu și alte taxe coroneze. Mi-a adus chiar și stewardesa bateria externă uitată în plasa scaunului :)) (oupsie) . Am stat deci ca proștii, și aici, vreo 30 de minute, dacă nu 45. E frustrant că orice lucru pe care îl faci să se aleagă cu întârzieri. Oriceeee. Trebuia să știm asta de înainte să plecăm în Filipine, să ne pregătim moral. Deci vă rog! Țineți minte că nu se grăbește absolut nimeni aici. Ba din contră!!!
A trecut, am trecut și noi peste.
Drumul de la aeroport până la cazare ne-a oferit o altă perspectivă. A fost Manila, A fost Boracay, acum Coron. Mergeam, din punct de vedere al dezvoltării, din ce în ce mai rău. Sărăcia era din ce în ce mai mare. Doar că aici totul era verde, câmpuri, copaci, dealuri, numai și numai natură virgină. Realist, mie mi-ar fi frică să merg pe stradă, să nu mă mănânce lighioanele. Ăștia merg în picioarele goale.
Casele erau și mai dărăpănate, și destul de rare. Șoferul avea cunoștințe de engleză 0. Dar nu ne plângem, ne-a dus la cazare. S-a speriat în filipineză de bagajele noastre, în engleză n-a știut să se sperie.. Orice filipinez se speria de bagajele noastre. 4 bagaje de cală + 4 rucsace. Ok, când comanzi taxi până la aeroport, să zici că n-ai fost atent, n-ai văzut pe cine iei și unde. Mă, dar, când iei de la aerport, străini, ce naiba te aștepți? să vină cu o borsetă și un rucsăcel.
Nu de puține ori au zis că nu ne iau, că avem prea multe bagaje, dar toți voiau celebrul “Tips mam siir”.
Am ajuns la aeroport, nu pentru că conducea bine șoferul, dar pentru că nu mai erau alte mașini până acolo, ne-a ferit de accident. Drumul bun, nu ne plângem, câteva tuktuk-uri. Șoferul pe telefon, la caterincă cu prietenii lui. Şi nu stătea la vorbă, stătea pe chat-uri. Funny.
To Tuk-Tuk, or not to Tuk-Tuk
Aici tuk-tuk-urile erau mai ceva ca mașinăriile din Mad Max. Nu aveau nici formă, nici structură, nici materie, nu știu. Erau strict pragmatice. Te duce – te aduce, mai multe nu există. Deși oribile în exterior, erau gândite să ia mult mai mulți oameni decât cele din Palawan. Erau mai șmechere! Cei din Palawan în schimb, erau ei mai șmecheri, luau doar 2, 3 pasageri maxim. Aici intram lejer 4 oameni. De 2 ori mai eftin pentru noi, de 2 ori mai scump pentru ei..
Am decis să mergem pe jos în prima zi, centrul orașului părea aproape de cazare, la maxim 20 de minute de mers pe jos. Am mai văzut câțiva turiști pe geam, eram cumva încrezători. Plus că deja am văzut că filipinezii sunt destul de neinteresați de tine. Pe drum ceva haos, de tot felul. Tuk-tuk-uri rupte de realitate. Magazine cu carne/pește/mâncare lăsate în aer liber, la căldură. O pisică a furat o sardină dintr-un coș de pești fix în fața mea. Era animat, îmi place!
Kimchy&co
Am găsit un restaurant korean, în care am mâncat de notă 10!! Multe ciudățenii, dar ne-a plăcut maxim. Ne-a mai trecut puțin dorul de chinezescul minunat din Manila.
Vă dați seama că am comandat iar 6 aperitive și 4 feluri principale? Nu știa omul ăla ce să mai facă prima dată, sau ce se întâmplă.
-Bring when finish? Or bring all together?
-Bring bring what you have, că ne e foamee.
S-a mâncat, s-a băut, bere cu leechy, noua noastră plăcere.
Cu burtile burți, am pornit înapoi spre cazare, am luat o abominație de TukTuk, ne-am pozat, ne-am filmat, a fost o experiență! Nu bate Tuk Tuk-ul din Boracay, în care am pus la maxim Tanca Uraganu – Filipineza, dar bătea tuk-tuk-ul din toate încheieturile. :))
Venus “Royal” Hotel
Cazarea a fost ceva mai bună, și aici am auzit un scandal de la camera de lângă, pe la 2 noaptea. Am sunat la recepție, în 10 secunde a venit un angajat la ușa lor. Și când zic 10 secunde, eram la etajul 2, paza era și ea la etajul 2.
După tipul de scandal, părea că cineva a bătut pe cineva, probabil bărbatul pe femeia. Dar am adormit la loc, n-aveam de ales, trebuia să ne trezim la 06:00. Dimineața am văzut că era goală camera, all good. Au plecat! Sau au fost dați afară.
Micul dejun la fel de prost ca peste tot, ce să mai… ou prăjit sau fiert cu orez. Cam asta ne-a fost soarta. Măcar hotelul de aici avea un rooftop cu un view simpatic. Ouăle la fel de bine prăjite, de zici că ți le sparg și le aruncă în farfurie direct..
De la cazare a venit și ne-a luat ghidul,Gilbert Sarciban. ( link aiiici )
Nici el nu rupea pă engleză, nici pe informații, dar a fost un friendly face. Oricum, era mai mult decât eram obișnuiți. Practic cel mai friendly face de până acum. Mult mai simpatic decât șoferul nostru din Tagaytay!
Coron – ape & bărci
Coron, ca insulă, ca hub, nu are nimic interesant de oferit, din câte am văzut. Cele mai frumoase activități sunt tururile de insule. Și când zic frumoase. Da, sunt! Sunt superbe! Ca nimic altceva!!
Noi am mers pe mâna ghidului, ne-a făcut el planul de bătaie pentru cele 2 zile, din 3. (de ce 2 din 3? V-am povestit cum de ni s-a anulat zborul în Boracay)
- Teoretic primul tur avea:
- Kayangan Lake , Twin Lagoon, Coral Garden Green lagoon, Banul beach, Skeleton Wreckship
- Al doilea tur:
- Malcapuya island, Banana Island, Bulog Dos
- Al treilea tur, cel ratat din cauza Cebu Pacific și avionului pierdut:
- Lusong Gunboat, Luson Coral Garden, Pass Island.
Sunt multe cuvinte, în altă limbă, puse la un loc. În concluzie, pesiajele ne-au dat totul peste cap. Deși Coron, la mal, nu părea atât de spectaculos, drumul până la insule, nici el nu rupea.. băi când te apropiai. Când te apropiai de celebrele plaje.. aolicăăă..
Se schimba totul cu totu. Vedeai palmierii aia cum vin spre tine, plaja gălbuie, roșiatică, pustiu, o adiere plăcută de mare, doamne. Nu ne venea să credem. Păi cea mai urâtă plajă de pe insulele astea, e mai frumoasă decât tot Boracay-ul. Și l-am văzut în toate formele și unghiurile posibile.
Ne-a șocat cât de frumos a fost. Probabil am mai spus, în funcție de cum citiți, dar ne uitam unii la alții și nu ne venea să credem că așa ceva există, și că suntem și noi acolo. Pinch-me, pinch-me.
Hopaa suus
Barca mare, de 20 de persoane, închiriată numai pentru noi, ne simțeam ca niște mini-regi. La fel am pățit și în Zanzibar, când 6 oameni trăgeau de zor de funii și pânze, ca să își ducă cei 4 stăpâni albi. Au fost plătiți, ăsta-i prețul, și noi muncim la rândul nostru, nu? Nu ca ei, clar..
Sărăcia nu prea se atingea de cine se ocupa cu turismul. Oamenii erau mai simpatici, păreau că nu au nicio grijă, mai zâmbitori. Și nu pare că făceau eforturi pentru clienți, așa erau ei. Pe good vibes filipinezii nu prea se descurcă, dar aici era mult mai bine decât peste tot!
În port am ajuns cu un Tuk-Tuk ceva mai civilizat, a avut grijă Gilbert să fim pe mâini bune. Lumea sărea pe noi cu tot felul de negoț, huse de telefon, rucsace submersibile, înghețată, bere, apă, suc. Absolut orice. Am plecat repede din gălăgia de la intrare de port, am trecut repede și de paza de coastă (ca în fiecare port, trebuia să fii numărat, să semnezi unde te duci, cu cine , etc).
La marginea portului, ne-am găsit pe un ponton destul de lung, dar nu suficient pentru câte bărci erau acolo, așa că fiecare om își chema șoferul. Dădeai 1 leu la organizator, și striga prin portavoce: “lalala”, “lululu”. Dacă “lalala” sau “lululu” nu auzeau, striga până veneau. Am zis că e haos, dar chiar a funcționat excelent. Practic nu trebuia să intri în apă ca să urci pe barcă. Spre deosebire de El Nido, unde îți rupeai gâtul să intri în barcă, prin apa de 1.5 m.
Pe barcă ne-a întrebat ce fel de caiace vrem în tur, am ales opace, au șezut muuult mai comod. Pe cele transparente le-am cunoscut bine în Seychelles. Și prin interior și prin exterior, din păcate :)).
O oră fix am făcut până la oprire. O oră de stat pe barcă și neștiut ce ne așteaptă pe partea cealaltă.
Lagoons
Prima oprire a fost la Twin Lagoon. Dacă nu știați, și marea are lagune. O amestăcătură de apă dulce cu apă sărată. Și o curățenie LUCIE. Rar vezi o apă mai frumoasă ca asta. Și o vegetație prin transparența ei, de te dădea peste cap. Nu puteai să concepi atâta frumusețe. Îți venea să sari acolo, să te duci până la fundul lacului, să vezi ce civilizație antică găsești. Eram doar noi 4 în tot lacul. Ne-a zis Gilbert că trebuie neapărat să venim devreme, ca să fie frumos, mai ales că vremea ținea cu noi. Și chiar așa a fost. Nu ne mai săturam, eram fascinați de-a dreptul. Am mai văzut câteva lagune în zilele următoare, but you never forget your first, cum se zice. Drone, poze, tot tacâmul, vă dați seama.. n-am ratat nimic..
Las câteva poze, nu vă țin în suspans.
Ne-am bălăcit, ne-am căscat gurile, ne-am învârtit, de nu mai voiam să plecăm, dar hai la următoarea destinație. Banul beach. Gilbert is waiting.
Nu prea ne-am făcut research-ul , să vedem cam ce e pe acolo, ceea ce a lucrat în favoarea noastră. Nu ai mă cum să ai totul atât de frumos… e ireal.. plimbat , scos drone iar. Doamne, ce de poze, ce de filmulețe, absurd. Ar trebui să fie ilegal să fie atât de frumos. Și dacă e legal, măcar să fie obligatoriu ca orice om să vină să vadă, măcar o dată în viață… Dar sigur s-ar strica tot farmecul.. Aici ne-am felicitat pentru alegerea făcută, că am mers în Filipine și nu în Thailanda.
O masă împărătească s-a așternut în locul de lenevit. Am mâncat ca porcii. În special pachețelele de primăvară cu miere și banană. Ar fi omorât ciugulitorii mei pentru ele.
După masă, încă o plimbare și hai la plajă, iar. Să se așeze mâncarea. Aici am văzut singurele maimuțe sălbatice din concediu. Se aruncau de pe o creangă pe alta, fără niciun stres. Nu am apucat să le filmez prea bine cu drona. Erau foarte abile, și mi-era cam frică să nu sară la atac, sau mai rău, să pice de pe sus. Copacii erau destul de înalți, o vegetație care îți aducea aminte de avatar. Nu m-ar mira dacă inspirația din avatar ar fi venit de pe lagunele și insulele astea.
Deci maimuțele, am prins ceva sumar, pe un video, într-un colț, mult prea pixelat pentru gusturile mele. Așa că rămânem doar cu amintirea. Și voi rămâne să mă credeți pe cuvânt.
More Lagoons
După Banul Beach, ne-am dus la altă zonă Lagoon-ish, la Blue Lagoon (cel puțin așa îmi arată maps-ul). Ne-am aruncat prin apă, am căscat gura la tot ce am putut, snorkeling foarte interesant, toate vietățile posibile le-am văzut.
Cumva nu eram conștienți de câtă activitate e în apele astea. tot felul de pești, nici nu știai ce vezi. Nu degeaba toți ghizii îți zic, don’t touch anything! Nu pui mâna pe pește, nu pui mâna pe corali, nu pui mâna pe pietre, nu pui mâna pe absolut nimic. Sunt pești care păcălesc foarte bine, cum ar fi celebrul Stone Fish, pe care dacă ai ghinionul să calci, e cam trist.
Deși citisem, văzusem, în linii mari, dar cu coada ochiului, să nu ne descurajeze, nu am conștientizat cât de periculos poate fi. Chiar după ce ne-am suit toți în barcă, la Blue Lagoon, Cosmina a văzut un șarpe cum înoată lângă barcă.
Fiind extrem de neprietenoasă cu șerpii, a avut o reacție mult prea calmă pentru situație. Ne-a zis Gilbert că este foarte veninos, să avem grijă.
Pe principiu, n-ai treabă cu el, e aproape cel mai veninos șarpe din lume, omoară 20 de oameni cu veninul lui, dar n-aveți voi norocul ăsta.
Chiar e periculos, trec așa niște posibile gloanțe pe lângă tine. Și tu habar n-ai!
V-am zis că am văzut meduze veninoase? Baby Sharks? Am văzut! ha! Aveți griji!
More Lagoons, but make it Lake shaped
Ultima oprire din prima zi s-a întâmplat la Kayangan Lake. Kayangan lake se zice pe toate forumurile că este cel mai frumos loc din Coron. Noi am fost dezamăgiți de el, probabil că nu a picat lumina tocmai bine pe acolo .
Ce mi-a plăcut în schimb, este că zona este sub protecția aborigenilor. Cumva regiunea asta nu a putut fi controlată de guvern, au lăsat mai cu greu oamenii să facă turism local. Deci banii de taxe am înțeles că sunt revendicați de localnici. Nu că ar fi prea bogați, dar o ajunge ceva și la ei.
Pe insulă am văzut oameni curioși, dar păreau cam deranjați de prezența noastră. Sunt sigur că nu este nicio problemă, niciun risc, dar nici nu le convenea probabil gălăgia adusă de toți. Treceai practic pe lângă casele lor, pe unde își spălau hainele, făceau mâncare, se plimbau și ei. Era invadată, tangențial, comunitatea lor.
Fiind cu ghid și fiind mulți turiști, nu cred că poate fi o problemă. Și nici nu a fost.
30 de minute, și cam asta a fost cu prima zi. Șocați de plaje, șocați de nisip, șocați de lagune, eram mai înțelepți și mai împliniți după doar o zi de concediu. Ne pare și mai mult rău, acum, că am pierut 2 zile din această minunăție de zonă.. Puteam oricând să pierdem 2 zile din Boracay, și nu din Coron, dar asta a fost situația.
More food
Ne-am cinat a doua zi într-un alt restaurant. De data asta am mâncat și mai mult, dacă vă puteți imagina. Am abuzat de berile cu leechy, și când zic abuzat, le-am băut cu al meu Tibi pe absolut toate! Supărați am fost când au zis că dacă vor ne dau bere cu măr verde. Cidru avem și noi , acasă, nu ne place!
4 beri mai târziu, și mâncați bine, am luat-o la pas prin zona aia cam dubioșică. E aiurea să mergi pe întuneric pe străzile lor, vă garantez! Dar leechy efect, am luat-o la pas să vedem și noi ce e pe acolo .
Am găsit și mai mulți turiști, fiind noapte, se mai mișca lumea. Nu toți sunt suflete bătrâne ca noi. Vreo 30 de minute ne-am obosit, după care semnal, tras pe dreapta, un tuk tuk roz, cu scaune cu hello kitty avea să ne ducă acasă.
Era simpatic, în hidoșenia lor, au găsit să le dea o față plăcută.
Ne-a dus acasă. Hotelul frumos, aerisit, luminat. Piscina frumoasă. Chiar camerele de jos aveau ieșire direct în piscina comună. Mulțumim lui bunutu că nu am primit la gălăgie. Și-așa cu geamurile astea închise pare că e mai multă gălăgie decât cu ele deschise…
6:00, ca-n fiecare zi…
A doua zi, a doua trezire la 06:00. Știam exercițiul. 6 chiar e o oră rezonabilă pentru acest concediu :))
Dacă prima zi ne-am mai plimbat, am mai dat din brațe (cu caiacele), în a doua zi ne-a dus Gilbert al nostru numai pe relaxare.
Doamne ce plaje. Băi, nu se poate așa ceva. Dacă ieri a fost frumos la plajă, unde ne-a dus azi a fost și mai frumos.. Are sens?
Am văzut pentru prima dată Komodo dragon și pentru prima dată rechini. Ca i-am văzut pe aceeași plajă e bonus. Ok Baby sharks. N-am intrat să ne jucăm cu ei, am fost cuminți. Ne-am dus pe partea cealaltă.
Nu știu dacă am ce să povestesc aici. La fel ca și la poveste, pozele a u fost puține. Ne-am deconectat total. Ne-am bucurat doar de prezențele noastre, cele 4 suflete românești pe plaiuri coroneze. Era liniște deplină, organizată superb. Masa a venit și ea regește. O ploaie a pornit și ne-a fascinat privirile. Apa era minunată, norii erau negrii, mâncarea venea la pas rapid în foișorul nostru. Nu ne mai trebuia nimic. Ne-am încărcat cu o energie atât de frumoasă!
Și ați putea zice că poate ploaia a stricat totul, dar nu! Ne-a arătat o altă față a frumosului, a liniștii, a naturii impresionante și a luxului de a fi într-o zonă atât de frumoasă singur.
Dacă s-ar putea transmite “white noise-ul”, mirosul, energia din acel loc, lumea ar fi un super mare happy place! Ok, probabil ar costa, dar mnah. Unii folosesc droguri, noi am ajuns la Banana Island. Așa se cheamă insula.
Ghidul ne lăsase într-o zonă mai retrasă, după un timp niște italieni au găsit o boxă și au pornit un dans și-un cântec frumos. Era amenajat un cocktail bar, dar nu păreau să fie prea multe opțiuni. Noi aveam totul asigurat de ghid, n-am aglomerat inutil zona. Am fi dublat populația insulei la 8.
Deci tare frumos a fost!
Pe lângă Banana Beach, am scris mai sus ce aveam de văzut. Ceva notabil? Da, altă plajă superbă, și încă una! Şi s-a terminat ziua!
Înapoi spre Coron am trecut printr-o zonă plină cu steluțe de mare, era malul un pic mai sus. Când zic plină, zic sute. Tot aici o țestoasă IMENSĂ de apă a trecut să ne facă cu mâna.
După ce că oricum eram pe altă planetă cu fericirea și liniștea sufletească, stelel de mare, în felul lor , împreună cu țestoasa gigant, au pus capac, și au închis acest capitol ca fiind cea mai frumoasă perioadă și cel mai frumos loc în care am fost toți 4. Împreună sau separați! GG team!
Ploaia s-a întetit, Gilbert a ambalat motoarele la maxim. Ne-a plouat un pic, plăcut, dar am ajuns la mal. Ne-am luat adio, și încă un tuk-tuk fancy ne-a dus la cazare. Ce să mai! Bravo!
Nu au adus la restaurant bere cu leechy nici a doua noapte, n-am mai băut nimic, dar eram oricum beți de Coron!
Și să fie asta gata cu Coron. Poate faptul că am stat doar 3 zile în loc de 2 ne-a amplificat trăirile și ne-a ascuțit un pic mintea și simțurile, ca altfel nu pot să îmi explic. A fost , fără exagerare, frumos!
Da, am folosit cam mult laudă în acest text, poate nu o fac des, dar am avut și de ce.
Distracția s-a terminat, tururile le-am făcut, 2/3 dar nota 10/10.
Urmează drumul spre El Nido, că tot ziceam de Gloanțe care trec pe lângă urechile noastre…
Cât despre poze, le aveţi mai jooos! Vizionare plăcutăă!
