Un pic de laudă, un pic de mândrie, dar din Europa nu mi-au rămas prea multe țări de vizitat. Urmând o venerabilă vârstă de 35, am zis să sărbătoresc “an afară”. M-am uitat pe wizz și nu prea aveam opțiuni. Deja văzusem mai tot. Mai am Madrid/Berlin din lista lor. Poate și Pescara. Dar serios acum, hai că o dată fac 35, să fie undeva unde nu am mai fost. 2 opțiuni.
Oslo sau Dublin. (Norvegia vs Irlanda)
Vremea comparabilă, frig. Nici la noi în București nu era mai bine, deci nu părea să fie un impediment asta. Sufletul meu zicea Norvegia, are ceva cu țările civilizate, țările nordice. În Suedia și Danemarca am fost. Așa că am zis să luăm bilete în Norvegia. Am făcut research, aveam ce face 3-4-5 zile. Orele erau bune, doar că zilele erau proaste… plecare marți, întoarcere sâmbătă dimineața. Reconfigurare traseu.
Hai mă la Dublin, și-așa sunt fan bere. În sensul că beau bere în loc de vin sau altceva în oraș. Că beau rar, e altă poveste.
Dublin…
Să fii tu locul meu de petrecere? Să fii!
Am luat bilete în Dublin, cuprindea generos tot weekend-ul. Într-adevăr ajungeai la ora 23:00 în Dublin și plecai la 07:00 din Dublin, dar aveai toate zilele de weekend de partea ta.
Acum v-am zis că sufletul zicea Norvegia, dar nu era doar sufletul. Am uitat că atunci când m-am uitat de cazări în Dublin erau astronomice la preț. Jaleeee. Ce-ai făcut Bobițăă? 5 nopți de cazare (din care 2 fix-fix degeaba din cauza orelor de zbor) – scurt 1000 euroi. Și vă rog, să nu credeți că am luat vreo cazare scumpă. Am luat-o pe cea mai ieftină disponibilă (aproape). Mai era un B&B okish, mai fusesem la lanțul ăsta, dar avea notă 7.3. Pentru mine, cazarea pe booking se întâmplă doar de la notă 8 în sus. Ce e sub e la risc… că e 7.8/7.9 e ok. Dacă e 8 din cauza locației, iar e cât de cât în regulă.
Și deci, 8+ pe booking, 5 nopți, cât de cât în oraș, 1000 de euro… Doare portofelu… În Seychelles am găsit o cazare de 4 persoane, o săptămână și a fost la același preț… Aia e.
Amuzant e, că deși cazarea pentru noi a fost scumpă, a fost cazare în care erau foooarte mulți studenți. Fraților, voi ce părinți aveți? Tare-s curios cât dau pe lună… La fel am stat și în Dortmund, la un hotel cu camere de turişti și unele camere pentru studenți. Foarte mișto vibe-ul. Nu se dau petrecerile din Regie, dar nah… Nici gândaci nu găsești. (hotelul din Dublin la care am stat avea 4*)
Buuun, avem cazare, n-avem mâncare. Cazarea includea și o chicinetă, am fi putut să ne gătim o pastă/o macaroană, dar n-am făcut eforturi. All in. Plus că mâncarea era la prețuri decente. Irlanda este una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa. Nu știam acest mic amănunt, au unul dintre cele mai mari GDP/capita. Sub Luxemburg și Norvegia. Bine că am fost în Luxemburg deja.
Deși e același GDP/capita, Norvegia are și cazări f ieftine. Bine, cine merge în Octombrie în Norvegia…
Dubliiiin
Haide Ryanair, du-ne la tine acasă. De când ne rogi!
Drumul ţiplă, fără turbulențe, fără incidente. Aterizare bună, pilot român. 0 minute întârziere la dus, 0 minute întârziere la întors. La dus nu mai aveau absolut nimic de mâncare, dar cine vrea tăieței fără gust? Apă să fie. (furasem de la Lounge deja o apă, un suc și-o bere, că tot mergem la băut). De la aeroport aveam o linie express care ne lăsa fix la hotel. Noroace! Aveam free taxi de la booking, dar am uitat să îl rezervăm. Am pierdut încă 20 de euro, mai tăiam din pagubă, n-a fost să fie nici aici. Are Românu’ bani.
Pe ‘drum’ am urmărit tot ce dowloadasem de pe youtube despre Dublin, am făcut itinerariu complet. Am suprapus cu celălalt itinerariu, al ei, din 2 s-a făcut 1. Cam tot aia aveam. Ce să și recomande influenkerii, dacă nu aceleași lucruri.
Ziua 1 – Oraș + bere
Ziua 2 – Excursie + bere
Ziua 3 – Ziua mea – Howth + bere (D’oh)
Ziua 4 – Parcuri + Guinness Factory = bere
Ați văzut de multe ori cuvântul bere. Mă, până să ajung aici eu n-am știut ce e Guinness-ul. N-are nicio treabă cu ce am băut până acum… Este impecabil. Cremos până la refuz, gustos, amărui, pătrunzător. Mai mare dragul să bei “pint after pint”. Și am tot luat. O să încerc și în București, poate am trăit în minciună.
Ziua 1
Orașul avea itinerariul uzual: Muzeu, Biserică, străzi celebre, restaurante.
Am luat-o de dimineață. Prima oprire Trinity College. Aici ar trebui să găsim Book of Kells, o mare și faimoasă carte religioasă, apoi the Long Room, o locație instagramabilă, că doar oameni suntem. Long room duce cu platourile de filmare din Harry Potter. Am plătit regește 60 de euro pentru 20 minute de plimbat prin facultate. Am făcut și 2-3 poze, mai slow, să ne fantomim un pic. Un fel de Harry Potter când apărea Nearly Headless Nick. S-a încercat.
Vremea a ținut cu noi, nu ne-a dat de petrecanie, nu a plouat prea mult, mai mult scuipat 2-3 stropi, nici nu merită să deschizi umbrela de la Pepco. (mă refer la mine, că aveam părul scurt şi nu mă deranja, mai departe nu știu)
După Trinity College am bătut niște străzi frumoase rău. Descopeream încet încet Dublin-ul. Înțeleg de ce este atât de căutat. Foarte curat, clădirile la dungă, lumea suuper prietenoasă. Nu vreau să știu cum e lumea din Cork, un oraș cică mai liniștit și mai plăcut al Irlandei. Dar e de văzut în altă excursie. Am trecut prin câteva parcuri, un mall, un restaurant fain cu mâncare bună (o fostă Bancă ceva). Mâncarea lor chiar e delicioasă, nu se compară cu mâncarea din Anglia. Ori ne era dor de alte chestii în afară de mâncarea românească. După experiența din Seychelles cu mâncarea, îi mulțumim lui bunutu’ pentru fiecare îmbucătură gustoasă. Despre Seychelles și mâncarea lor am scris >>aici<<. Am fost la Dublin Castle, apoi la nu mai știu ce biserică pe care am găsit-o închisă (au închis la 16:00 , am ajuns la 15:58, dang it!). Ne-am tăiat cam tot ce trebuia să tăiem din prima zi. Hai la o bere fata mea, că și-așa nu-ți place! Duși am fost. Am trecut și prin faimosul Temple Bar. O atmosferă minunată, oricât de tourist trap zic toți că e, nouă ne-a plăcut. Loc n-am găsit, dar ne-a plăcut. Am pus niște filmulețe pe instagram, le găsiți, cu greu, la Highlights – Dub35.
Berea: La masă, masa de prânz, am zis să nu încep cu Guinness, știam că nu îmi prea place. Era clar că o să beau, dar am zis să încerc și alte nebunii. Am nimerit o bere chiar bună, arămie, un deliciu. Mai ales că am savurat-o după un burger minunat. Fiind în concediu, ziua nu se termină la prima bere.. așa că a urmat Guinness.
Guinness.
Poate nu e chiar așa, și poate că-s mai de la țară, dar:
Te plimbi, faci pași, te încălzești, clătești ochii în stânga și în dreapta. Vezi cum lumea se plimbă, se simte bine. În Irlanda, cele mai “common happy places” sunt Pub-urile. Cam oriunde te uiți cu ochiu’ ai să vezi un Pub – și lumea din el. Și lumea bea. Băi bea, și bea, și bea. Mi-aduce aminte de Belgia, la orice oră vezi o bere pe masă, nu mâncare. Aici parcă mai și mănâncă lumea totuși.
Și când vezi că beau și ei și se simt bine, și urlă, și zbieră și vorbesc tare și auzi muzica, e tare! Toate lucrurile astea te pregătesc și îți aduc emoția unei noi beri. “Oare de cât timp n-am mai băut?” Și oprești în primul pub și ceri cu un accent scoțian, “Ghimmi a ghines pain, wiliu?” Am exersat, să ne înțelegem. Sunt incognito, mascat, să-mi dea berea aia bună, localnică, nu cea “pentru turiști, huă”.
Cu mâna stângă ia barmanu’ paharul de sus, cu mâna dreaptă pune mâna pe mâner și dă-i să curgăaaaaaa. Și curge Guinness-ul ăsta după o schemă numai de ei știută. (și de toți oamenii care fac cursul de turnat drafturi pentru 10-20 de euro în plus la Guinness Factory).
Se umple paharul cu toate aromele din butoi, amestecate, pline de viață, o explozie de bule gata-gata să-ți trezească sufletul la viață. Se lasă la liniștit, apoi se bombardează iar paharul cu bere și bule. Mai stai 2 minute și e gata. Din arămiu berea se face de un negru intens, cu între 18-20 mm de spumă, artă sacră.
Venit din drum, e tot ce îți dorești. Să îți pornești călătoria de degustare a berii. Începi cu spuma, e impecabil de cremoasă! N-am termen de comparație, și nici nu vreau să am. Ce-i a lor e pus de-oparte. După spumă pornești și cu berea. După bere pornești cu altă bere, și tot așa. Cam asta e de făcut în Irlanda. Pub & Beer. Și e special. Un vibe frumos! De 2-3 ori pe zi e de intrat și de degustat. Este ora 19:52 acasă, acum, în momentul scrierii, mai am un drum în București de făcut, și abia aștept să rup ultima doză de Guinness din Concediu. Vă dați seama că am făcut plinul în aeroport..(late edit: nu se compară cu berea din pub 🙁 )
Ziua 2:
Printre cele mai recomandate lucruri de făcut, am văzut că este un tur cu Autocarul. Ar fi Dublin – Glendalough – Wicklow – Kilkenny (cu sau fără sheepdog demonstration). Recomand cu demonstrația de Border Collie. Dacă nenea Cioban e și el interesant, poate fi o experiență super. Nouă ne-a plăcut. Geniali câinii ăștia hiperactivi și turbati după oi. Dresați impecabil. Mută oile alea de nu știu ce-i cu ele. Evident, sub îndrumarea stăpânului. Filmulețe pe Instagram, că pe site mă abțin. Vedeta serii a fost un pui de Border Collie care își făcea joaca printre noi, cei 40 de turiști, un deliciu. Se lăuda ciobanu’ că un câine bine dresat ca ai lui înlocuiește 6 angajați. Ne-a mai zis ceva istorie despre cât de valoroasă era lâna de oaie înainte. Cu un kg de lână cumpărai teren fără număr. Acum cu un kg de lână nu mai faci mai nimic. Dacă pui prețurile din București, succes.
Autocarul l-am luat dis-de-dimineață, de la ora 7:30. Ne-au dus direct la Glendalough. Un sătuc cu ceva biserică veche, foarte pitoresc. Parcă de aici a început “Creștinarea vikingilor”, dar cine mai ține minte. Tot ce am ținut minte e că locul de aici a fost inspirația pentru Rivendale, din Skyrim. Deși un grup mare, doar eu am ridicat mâna la “Who played Skyrim? Is there a Skyrim fan?”. Drumurile impecabile peste tot. Nicio groapă, nimic. După experiența cu mașina în Scoția, mă așteptam să fie similar și în Irlanda. Dar deloc. Despre Scoția am povestit >>aici<<.
Am dat o tură de Lacul Glendalough din dotare. Pitoresc, frumos, aer curat. Un zumzet rar de mașină, o dată la 10 minute. Liniște, la pas. 2 căprioare moțăie pe rând. Ne-am băut cafeaua la o tonetă, și haida înapoi cu grupul. Next stop – Wicklow Mountains. Muntele de unde răsare apa din berea Guinness. La cât plouă în zonele astea, mă aștept să fie și multă apă, și bună. Meam ce poftă îmi e de berea aia Guinnesssss. Ne-au oprit într-o parcare la întâmplare, nu pot să zic că ne-au minunat cu locul, dar trebuia să apară ceva în itinerariu. Plus că sună mai bine 3 lucruri în loc de două. Realist a fost doar Glendalough și Kilkenny.
Singurul dezavantaj ar fi răul meu de mașină. Deși superb în stânga și în dreapta, nu mă încântă prea mult serpentinele.. mă luase un pic cu amețeală. Noroc că au și autostrăzi.. Până la Kilkenny a fost jumate serpentină, jumate autostradă. Drumuri înguste, pitorești, apoi lunga până în oraș.
Kilkenny
Un oraș oarecum medieval. Am prins un târg, ceea ce i-a adus și mai mult farmec. Mâncare și băutură peste tot. Lume multă în zonele turistice, pustiu la 50-100m depărtare de punctele turistice. Am mâncat un cârnat genial cu niște cartofi geniali. Nu te-ai aștepta să găsești mâncare așa bună la tonetele astea. Ne-am lins pe bot. Am încercat apoi mai mulți cârnați de pe acolo. Nici măcar nu am încercat să intrăm în castelul orașului. Avea o notă bună, dar hai să fim serioși, ce mai poți să și vezi în castele.. Nu zic că sunt bani aruncați, dar n-aș mai arunca banii pe toate castelele. :))
Cu plimbarea făcută, burțile pline, se apropie timpul de întors la autocar. Am mai schimbat o vorbă cu un irlandez fotograf, am mai făcut o poză, am mers mai departe. S-a strâns toată lumea din timp la autocar. Provocarea, pedeapsa defapt, era să cânți ceva melodie cunoscută la microfon dacă întârziai. Au ajuns ultimii oameni cu 30 de secunde înainte. Thank God! Ne-a cântat ghidul câteva melodii. Ne-a spart timpanele. Ghidul era un actor cu sau fără viitor, nu știm. Funny pe alocuri, maestru la câteva glume-puns, plăcut, dar ceva nu-mi plăcea la el. Nu zic că fața lui, dar nu-mi inspira încredere. De recomandat, #recomand, ne-a plăcut, și-a dat toată silința într-o excursie în care nu aveai cine știe ce să faci pe drum. Excursia am luat-o de pe getyourguide, dacă eraţi curioşi.
Înapoi la Dublin acum. Ne-a lăsat la Temple Bar. Deja îl văzusem. Hai să mai bem o bericioaică de-aia bună și să mergem spre cazare. De la Temple Bar până la cazare ~25-30 minute. Am hotărât să luăm tramvaiul, deja aveam pașii făcuți. Hotelul nostru era lângă un stadion, la stadion mare-mega concert cu nu știu ce celebritate spaniolă Dj. Plin de copii. Și e oke, bravo lor. Bai, da’ plin de fete. Ok, bravo lor. Bai, dar plin de fete dezbrăcate pe stradă. Ok.. La noi acasă, pe vremea mea, dacă ieșeai așa pe stradă, îți luai o mamă de bătaie, ailei. Mie chiar și în anii ăștia mi se pare exagerat. Să mergi semi-goală pe stradă la 14-15 ani, doamne fer. Și când zic goală, outfituri din latex, sutiene, chiloti pe jumătate de booka. Mnah, call me old fashioned.. Și deși nu e ok, un lucru bun s-o alege din asta. O crește populația Irlandei. Sigur le bubuie organele.. Încă o parte bună e că dacă merg în halul ăsta de mici pe stradă înseamnă că e super safe. Bilă albă Dublin!
Ziua 3:
Maratonul Dublin-ului.
Orașul paralizat, tramvaiul nu avea să meargă până la ora 10:30. Autobuzele și ele închise. Noi aveam de mers în alt oraș, lângă Dublin, Howth îi zice.
La Howth ajungi cu trenul (Darts), toată lumea știe. Dar ce nu știe lumea e că trenul se modernizează, așa că iei tot autobuzul, din gara de tren. Doar că în gara de tren nu îți zice ni-meni! Bai, cu atâta civilizație nu sunteți în stare să ziceți că trenul nu mai există și e autobuz? Ca să nu mai zic că era ceva update de sistem la automatele de bilete și mergea doar 1 din 20. Un pic de haos, dar ne-am descurcat. Era să ajungem la Belfast, dar întrebările mele multe și proaste la toată lumea au dat roade. Am ajuns la Howth!!!
On-topic: ştiți cum e să mergi cu autobuzul în toate stațiile de tren pe care le deservește? Oribil, vă zic eu. Mi s-a făcut rău și aici.
Howth
Nu chiar pitorescul – pitorescului, dar pe acolo. Un traseu circular de 1-2-3-4 ore (după preferințe). Ai de văzut o piață – Howth’s Market, un semiport, și traseul. În “piață” ai numai magazine, ceva suveniruri, prăjituri fără număr, gablonțuri lucrate manual sau aduse manual din China, după preferințe. Ce mi-a plăcut la nebunie a fost o înghețată. Era și ziua mea, era culmea să nu rup caloriile.. NU SE PUN! Adică se iartă, că de pus, se pun slava domnului. Abia mă așteaptă cântarul acasă..
Am luat înghețata la pachet, yam yam, 3 cupe imense. Înghețata am luat-o “to-go”, adică era ultimul lucru pe care l-am făcut în Howth’s market. Fix lângă piață era punctul de informații turistice. Nu eram noi chiar pregătiți, cu toate temele făcute, așa că am intrat să întrebăm. M-a primit tanti cu înghețata în magazin cu atâta drag. Cred că s-a văzut în ochișorii mei pofta cu care mi-o doream și cu care o mâncam. :))
Ne-a indicat traseul, haida, să rupem plimbarea.
Ieșim pe ușă, 2-3 pași, mai mănânc 2-3 guri, minunata înghețată. Mai 2-3 pași, jbang, n-am știut ce se întâmplă. Un pescarus a plonjat ca măgărușu, și mi-a sunțit înghețata. Baaaaai, bijuteria aia de înghețată.. Voi știți cum e când știi că mai ai câteva guri și le păstrezi așa, la savurat, spre sfârșit? Așa eram eu. Și mi-a răpit bucuria. Ce să mai.. am râs, am mers mai departe, asta nu mai pățisem până acum.
tu-ți pescarușu #$@#$. Să-ți fie de bine..
Găsim drumul marcat, drum de asfalt momentan, dar în ușoară pantă. Nu eram noi pregătiți de efort, nici efortul nu era prea mare, dar se simte așa că e altfel decât pe canapea. Priveliștea calmă, liniștită, lumea veselă. Puțină lume care era prin jur. Ne-am oprit să facem poze. Eram la ocean. Howth are și un port, traseul era pe un fel de peninsulă, totul cu oceanul la vedere.
La vedere, adică dacă te uiți în ocean vezi valuri, bărcuţe șiiiii, mă ce-i aia? N-are cum. O fooocăăăă. sau citez, cu entuziasm de m-a speriat: “FOCAA, HIIIIIIIIII, MANCAOAR MAMAAA”. Defapt la Howth venisem pentru că știam că sunt foci. Știam eu, cel puțin. Mwhaha.
Am părăsit foca (jumătatea de pixel de pe telefonul mobil) și am continuat cu traseul. Am văzut un far, o păsărică frumușică, niște bărci, niște oameni care săreau în ocean de pe pietre. Am văzut și niște doamne care făceau baie, că deh, ce să și faci la 8 grade, sâmbăta. Ajunși la jumătatea traseului aveam de ales dacă îl facem pe tot sau ne potolim un pic și o luăm printre case (varianta scurtă). Fix asta am făcut. Traseul era de fapt amenajat, organizat, printre copaci și garduri frumoase, dar noi nu suntem de-astia civilizați, noi am luat-o pe stradă, să vedem la oameni în case. Lucru mai fascinant nu știu. Nici foca nu bate geamul dezvăluitor al intimității omului.
Gata și cu traseul, am oprit să luam urgent un Guinness. Muream de nerăbdare, jur. Am insistat un pic, am ridicat nelămuriri. De când sunt eu așa de disperat după o bere.
S-a băut, într-un pub/restaurant destul de mare, dar destul de obosit. Pentru mine era perfect, avea un farmec aparte. Multe bucurii și momente cool s-au împărtășit pe canapelele astea și la barul ăsta. Bravo.
Gata și plimbareaa. Înapoi în oraș, să mâncăm și să mai bem un pic. Iar într-o bodegă autentique. Ne-am luptat pe o masă bună. Am fost un pic țărăn, i-am furat-o de sub nasul unei doamne pe care am văzut-o că se îndreaptă unde nu trebuie. 10 metri erau de la ea până la masă, cursa cu obstacole. Eu la 15. Un cuplu se pregătea să se îmbrace, să elibereze. Doamna de la bar a întors capul și s-a ridicat de pe scaun. Eu am rupt pasul, și i-am pus mâna pe umăr, sorry. M-a lăsat să trec. Dacă știa unde mă duc, păi da nu mă lăsa Lady niciodată. Am fost un pic măgăruș. A venit la mine și râdea, I was going in the same direction HAHAHA. Haha, I didn’t know, funny. Haha. Nu renunțam la masă. Aveam de gând să stăm multe ore și să le mâncăm toată mâncarea.
Am comandat un juma de pui la cuptor care a fost genial. Din păcate nu l-am comandat eu, csf. Eu am avut celebra lor tocăniță de vită, cu niște cârnați (noua noastră pasiune) cu onion rings. Toate bune! Bravo mă irlandezilor, nu mă așteptam!
La bar am clătit ochii. Oameni de tot felul.. bătrâni, tineri, puși pe distracție, puși pe socializare. Un nene era chiar pus pe băut. Nu chiar domn, dar undeva la 70+ de ani. Abia se ținea pe scaun. A dat chiar și de băut la o masă, că tot plătea băutura la bar și uita să o bea. La noi, în România, nu prea vezi mixt-ul ăsta de vârste prin bodegi. E plăcut. Mi-aș fi dorit să văd și bunicii mei cum își clătesc ochii prin pub-uri, mănâncă o mâncare făcută de altul și se întâlnesc cu un prieten/2. Dar fiecare țară cu bucuriile lor.
Sătui până peste cap, am refuzat vehement tramvaiul. Ce aveam noi în burtă era jale.. pe jos. 30 minute. Ne-am uitat la un film irlandez, îl mai văzusem, dar era momentul. La mulți ani și noapte bună!
Și ca să nu mai povestesc așa mult voi fi sucint cu:
Ziua 4
Mai aveam doar 2 lucruri de bifat. Phoenix Park – locul căprioarelor și Guinness Experience, fabrica de bere. Nu ne grăbea nimeni, așa că nu am plecat nici devreme, dar nici târziu. Ne-a ciufulit un pic ploaia, dar s-a oprit repede. În parc am venit înarmați cu morcovi, văzusem că așa se face în Danemarca. Aici nu aveai voie să hrănești, așa că ne-am supus regulilor. A durat un pic până am văzut căprioare, dar și când le-am văzut… o grămadă, cu zecile. Inițial văzusem doar 2 și eram fericit și cu alea, dar când am descoperit câte sunt de fapt, tare mult ne-a plăcut.
Ne-am bucurat ochii și am plecat din parc. Un parc destul de sterp, fără elevație, fără nimic special. Nu zic, curat, la dungă, iarba tăiată, dar mare și cam atât. Nu tu un farmec, chiar și cu căprioarele alea. Mai puteai să ajungi și cu mașina prin el. Și-a făcut treaba, haida. Ultimul lucru de făcut, Guinness factory.
Guinness Storehouse
Deși fusesem în Amsterdam la Heineken Experience, mi-a plăcut și aici. Nu mă gândeam că o să mă mai surprindă ceva, dar iată. Eu surprins. Ne-am pus la coadă fără bilet, am luat biletul online. Aparent a fost mai bine, că puteai să iei fix pentru ora la care ajungeai, spre deosebire de cetățenii care au luat mai târziu și au ajuns mai devreme. Probabil dacă e aglomerat nu e combinație.
Am intrat direct într-o sală mare și plăcută, un vibe industrial, parcă ne băgase în fabrică. Panouri informative peste tot, ciudat că le-am citit pe toate. Cred că era la fiecare lucru un număr ideal de cuvinte cât să nu te plictisească dar să te și captiveze. A început cu 2-3 cuvinte, la propriu (Apă drojdie hamei), apoi cred că creșteau. Sigur a gândit cineva sistemul.
Cel mai mult m-a fascinat că era un filmuleț explicativ de cum se făceau butoaiele de bere. How it’s made filmat în anii 50? 20? idk. Trebuia 7 ani de ucenicie.. și dacă făceai butoaie de bere erai cineva. Dacă lucrai, de fapt, la Guinness erai cineva. Toate doamnele își doreau bărbat de la Guinness. Aveai dentist, ginecolog, salarii compensatorii în caz de deces al soțului, beneficii și tu și toată familia. Asigurat pe viață. Early corporate life, vai mama lor.. și-a noastră.
Am terminat turul, am urcat la ultimul etaj, skybar cred că-i zice. Am pândit și acolo ca disperații o masă la geam. 2 beri la băiat, că fata nu prea bea. O gură de spumă și cam atât. Ne-am relaxat, ne-am clătit ochii pe geam, experiența Guinness e pe final, la fel și experiența Dublin. De la bere direct la mâncare. O porție, evident, de cârnați. Excelenți. Ce le faceți, nene? Guinness să fie, înainte de plecare și alte lucruri neinteresante. Ne-am îngrășat și azi. La pas înapoi la hotel.
Dimineața la 5 aveam express-ul, la 7 în aeroport. Înapoi acasă! T’was nice, mai venim. Probabil cu mașina, să facem toată partea de sud, dar mai prin bătrânețuri. Cheers!
Ca de obicei, aveți toate pozele mai jos! Click pentru zoom in, click pentru zoom out:
