Dacă în Praslin și în Mahé găsim lucruri de „comentat”, dragii mei, în La Digue e chiar paradisul pe pământ. Sunt sigur că nu e paradis pentru toată lumea, dar pentru mine așa a fost. Numai gândul că nu se circulă cu mașina pe insulă, doar cu bicicletele, mi-a dus deja la așteptări maxime. În toate zonele în care nu sunt mașini e mult mai frumos, e gandit totul altfel, e mai liniștite, mai relax. Mă gândesc la Zermatt, Giethoorn, Amalfi, Cinque Terre, Plitvice, nu știu, e altceva. Acum, mașini erau, dar se foloseau pentru cărat de marfă sau shuttle de la ferry la cazare. More on that later, momentan să ne axăm pe transport. Dar nu cel pe 2 roți.
Ferry Praslin – La Digue
Nota 10 firmei de transport Seyferry!! De ce? De ce:
Singurul lucru pe care îl luasem din timp pentru Seychelles a fost avionul. Cu cât s-a apropiat concediul, noi nu aveam totul pus la punct. De fapt, nu aveam mai nimic pus la punct. Aveam urgent de închiriat 2 mașini, de cumpărat zborul între Mahe și Praslin. De rezervat 3 ferry-uri. Toate la o cafeluţ’.
1 Ferry Praslin – La Digue
1 Ferry La Digue – Praslin
1 Ferry Praslin – Mahe.
Ce am rezervat noi? Ok… mai mult eu… am rezervat 2 ferry-uri de la Praslin – La Digue, în 2 zile diferite.
Dacă nu s-ar fi uitat cei de la SeyFerry, am fi rămas sinistrați pe insulă.
Mi-au dat un mail cu litere mari și bolduit YOUR BOOKINGS bla bla bla. Dar cine să citească. La câte mail-uri de confirmare primisem în ziua aia, nu aveam cum să il remarc… bine că l-au dat și pe al doilea, la câteva zile distanţă:
SECOND SENDING: YOUR BOOKINGS bla bla bla. Și când am citit, să-mi pice plombele, nu aveam cu ce să ne întoarcem. Le-am răspuns: Ups!
Efectiv nu realizasem că am luat doar 2 de dus, și niciunul de întors. Să fi fost universul zicându-mi că nu o să mai vreau să plec de acolo? Maybe. Greșea? Nu neapărat.
Dar ne-au rezolvat, ne-au schimbat biletele, putem să ne întoarcem de pe insulă acum. Phew. Nu cred că am mai greșit până acum vreo rezervare. Problema a fost că site-ul încărca o interfață de pe telefon și alta interfață de pe laptop, o ciudățenie. Se bloca la completare, și m-a dat probabil peste cap. Trecem pesteee dar grijă la rezervări!
Bici
Am luat bacul de la Praslin dis-de-dimineață, ora 9. Ajunşi la La Digue, aveam nevoie de ceva cu care să ne mișcăm! Bicicletele erau la cazare 15 euro/persoană/zi, deci 30 de euro. Cazarea la 9 minute de mers pe jos. Aici deja intervenea un pic de lenuţă având în vedere că cu bicicleta făceai 2. Anunțasem că avem nevoie de biciclete la cazare, dar nu ni le-a adus nimeni în braţe la port. Cam nepoliticos, nu?
În port, o coloană de oameni care voiau să dea biciclete țipau după tine. Bikes for rent, bikes for rent!! 20 de euro / day. Du-te bă, la cazare e cu 10. 10 euro / day then. Am făcut și biznis. Ne-au dat niște biciclete decente, cu coșuleț pentru cărat, exact ca-n filme. Ce nu se vede în nicio poză sau filmare de pe interneţ, era rugina de pe lanț și foi/pinioane. N-am văzut atâta rugină în viața mea. Dar mergeau ceas. Nicio problemă, nici nu scârțâiau. Păi ale noastre cu Shimano sunt lună, curate, unse și nu schimbă cum trebuie. Cu atâta rugină… nici nu vreau să mă gândesc.
Ne-am suit pe bici. Hai să lăsăm bagajele. Plimbarea s-a dovedit extrem de plăcută. Din hărmălaia din port am ajuns într-o oază de linişte, în care toata lumea îşi vedea de drum sau de lucru. Aparent toţi oamenii făceau câte ceva pe aici. Ba curăţau drumul, mai reparau un gard, mai vopseau o uşă. Nu păreau deloc leneşi. Şi toate astea le-am văzut în cele 2 minute de pedalat.
Cazarea ne-a fost dată de cum am ajuns, fără probleme. Super tare. Am stat chiar unde au fost cei de la haihui în 2. Tot acolo stătuse și colegul meu nuntaș, așa s-a nimerit. Cred că se chemau Chalet Bamboo Vert. N-aveau țestoase în curte (deja aveam în Praslin), dar măcar aveau fruit bats. I-am tras câteva poze. Am aflat și cum fac liliecii pipi. În caz că nu v-ați gândit, dacă stai cu capu-n jos… te speli pe cap :)). Am râs, dar nu aveam camera la îndemână să imortalizez momentul, regretul meu din acest loc. Dar nu e vina insulei.
Tot aici am întâlnit și singurul cuplu de români de pe La Digue. Am mai întâlnit niște români în Victoria, în Mahe, căutau suveniruri și ei ca și noi.
Nu obişnuiesc să pun poze de pe telefon pe site, mai ales needitate, dar lenea mă împinge. Poze cu bici, să simţiţi atmosfera:
CCV – Caiace & Coasta de Vest
Ne-am tras aerul în piept și am plecat în explorare, pe bicicletă. Foarte mișto. Soarele nu ardea, norii te protejau. Treceau doar câteva raze exact când trebuie și exact unde trebuie. Lumea chill. Turiști plimbăreți, localnici activi. Ne-am dus direct în parcul lor L’Union Estate. De acolo am închiriat caiace, caiace transparente. Am avut o tentativă în Zanzibar, dar n-am găsit. Aici ne-au găsit ele pe noi. Cu caiacele am luat trip-ul de o oră, te duceau undeva aproape pe coastă, la celebra plajă Anse Source d’Argent (zic ei că probabil cea mai frumoasă plajă din lume). Urma să te întorci singur. Jumate de grup s-a descurcat, cealaltă jumate mai greu. Nu zic care jumătate, zic doar că a venit gigel să ne tragă cu barca. Am zis că n-are sens să mai dăm la caiace, n-a fost de noi… Din păcate a făcut și o glumiță ghidul și ne-a băgat la fund. A luat o curbă cu barca și ne-a băgat direct în val. Cred că în 2 secunde eram cu fundu-n nisip (apa era destul de joasă). Ai zice că nu e mare chestie, mai intrasem deja în apă, aveam slipii pe noi. La fel am zis și eu. Nu ne-a zis nimeni că barca poate să intre în apă, ceea ce e stupid de-a dreptul. De ce stupid? Pentru că aveam cu noi camerele, telefoanele, actele, tot tacâmul. Doar nu lăsai totul de valoare pe o bancă cu minim de ochi pe ele.
Partea bună e că ne-au dat niște saci-rucsaci impermeabili. Nu vedeam de ce i-am folosi, dar am aflat… Partea și mai bună e că fix înainte să ne bage la fund, băgasem și telefonul în sac-rucsac și ochelarii, pentru că începuse ploaia. Fix noroc. Și poate ai zice că telefonul e rezistent la apă, dar, 1 – trebuie să îl găsești. 2 – al meu era proaspăt spart de-a binelea. De-aia îl și băgasem în sac-rucsac. Când a început ploaia, s-a strâns imediat apa în caiac, pe fundul lui. Iar telefonul meu era, evident, sub apă. :)) De atunci a început chiar să nu mai vrea să încarce.
Am terminat cu caiacele, am ajuns la mal. Și-a cerut băiatu’ scuze. Aia e. Am scăpat cu toate bunurile intacte. Eu tot cred că a fost manevră.
Înapoi la mal, fetele au rămas în larg pentru o sesiune foto de caiac transparent. S-a făcut, 25% din grup nemulțumit. Dar ce să mai faci, aia e. Nu i-au plăcut pozele mele. Mie mi-au plăcut pozele mele. E greu să te înțelegi de la 100 de metri. Mai sus, mai jos, mai la stânga. Stai întinsăă. NUUUU NU TE MIȘCA ACUM. Of eu, offf ea. Nu ajungea gălăgia dintr-o parte în alta. Vântul și valurile aveau grijă să nu perpetueze gălăgia, ceea ce e de dorit de obicei…
După caiace, am continuat traseul pe jos până la celebrele plaje. Am băgat o nucă de cocos, un stat frumos la o masă improvizată… (tot aici a stat şi Tom Hanks cu Wilson când s-a filmat Cast Away).
Picioarele pe nisipul fin, ochii departe, în larg. Dolce vita! Tare frumos. Mai un strop de ploaie, mai un soare. Doamne cât de frumoasă era apa când ieșea soarele. Ireal. Ne-am deconectat total, ne-am mulțumit că am ajuns aici, i-am mulțumit și lui bunutu. Ne uitam unii la alţii şi ne minunam. În La Digue e clar de stat mai mult de 2 zile… e de stat o săptămână. Și de relaxat! De mers pe fiecare străduță cu bicicleta. Chiar dacă e sau nu interesant, e de făcut, te cheamă la explorare. Într-un final am terminat plajele de pe coasta asta, ne-am încheiat activitățile din prima zi. Am mers direct la masă, cu emoție, că nah. De mâncat nu mâncasem bine până acum.
Mâncarea! Am găsit o terasă cu mâncare chiar bună, semi-minune! Și fooaaarte ieftină. Dacă în Praslin îți luai un burger cu 150 de lei, aici mâncai 4 feluri de mâncare de banii ăștia. Ne-am gândit chiar să ne luăm la pachet a doua zi. :)) Dar am mâncat foarte bine de prânz, exageram un pic. Deşi cu barca erau doar 20 de minute de mers, oceanul era liniștit, nu mi se făcea mie rău. Era liber la mers cu burta plină.
TCE – Traseu & Coasta de Est
A doua zi ne-am trezit cu chef de aventură. Dormisem tare bine. Cazarea era un pic mai frumușică decât cea din Praslin, avea o baie foarte mare, cu presiune foarte bună, mai mare dragul să faci un duș. Se terminase la un moment dat apa caldă, dar aia e. Vara se fac dușuri reci oricum. De dimineață un duş şi direct la drum, pe bici, spre traseu. Am pedalat până la un capăt de drum, unde se parca. Se parca pe jos, între palmieri, după care o luai la pas. Aveai de vizitat 3-4 plaje. Noi am mers la prima, am mai încercat și a doua. Am văzut că sunt la fel, așa că ne-am oprit. N-avea sens să mergi 10-20 de minute. Era la fel de frumos şi aici. Mai bine stăteai și beai o nucă de cocos. Le-am vizitat pe toate cu drona în schimb. Cu drona vedeai un pic altfel totul, ca de obicei. Era de mare efect granitul pe filmare. Roci imense de granit, parcă intenţionat sculptate să fie mai frumoase, parcă intenţionat aşezate în grupuri, să prindă formă. E destul de unicat peisajul în lume. Mai sunt plaje cu granit, dar în niciun caz ca aici (m-am documentat).
După ce ne-am încărcat cu energie paradisiacă, am zis că putem să mergem liniștiți spre ferry și spre ultima coastă de insulă de vizitat, partea de nord. Am făcut un popas la tanti de la terasa de ieri, am mâncat iar decent, dar parcă nu la fel de bine ca în prima zi. Dar tot ok. Burdihanele pline.
După masă, am fost să ne recuperăm bagajele de la cazare, apoi direct pe plajă. Am făcut o plimbare superbă de coastă, care s-a terminat la plaja Anse Patates. Un mic colț de rai. Ferească ce frumos… de altfel, ca și celelalte plaje de pe La Digue.
Până la ferry, mai aveam de zăbovit vreo 3 ore. Așa că popasul final s-a întâmplat la Anse Severe. Tot aici aveam și snorkeling pe listă. S-a dovedit a fi chiar un snorkeling reușit. Am stat la terasa Bikini Bottom, am ascultat niște muzică, chill, liniște, bucurie. Dar ceasul ticăie, orele trec, urmează să părăsim acest mic paradis. De obicei nu mă supăr când plec dintr-un loc. Cred că am dozat mereu concediile astfel încât să nu îmi pară rău că plec. Dar aici a fost tare frumos, mai mergea cel puțin o zi! Cel puțin!! Dacă ne întoarcem în Seychelles, aici o să stăm. Am găsit și case și terenuri de vânzare… Nu zice nimeni că e de mutat, dar n-ai greși neapărat.
Am returnat bicicletele, ne-am mai întâlnit pentru ultima dată cu țestoasele imense din drum. În Praslin și în Mahe nu circulă chiar așa de capul lor… Hai, sus pe ferry! Am ajuns în port, recuperat mașina din parcare. Noapte bună!
Tot în seara asta ne-am uitat la ultimul episod din Top Gear, ca să fim și mai nostalgici. O insulă superbă pe care nu știu dacă o să o mai vedem, închisă cu ultimul episod dintr-o emisiune pe care am urmărit-o aproape toată viața. Am urmărit-o de la Brăila, din cămin, de la prieteni, din călătorii, acum din Africa. Ultimul episod avea chiar acțiunea în Africa. Un cerc, un capitol închis cum se cuvine! Și pentru cunoscători: „And on that bombshell it’s time to end!”.
Ca de obicei, pozele de final. Click pentru zoom in, click pentru zoom out.
