Şi zic ziua pentru că doar o zi a fost. Hai 1,5.
Nu știu cum Dumnezeu toate drumurile încă duc la “Roma”. (De unde o fi și vorba asta, oare, că ne-au spălat pe creier!)
Fix așa am început postarea trecută, din Cinque Terre, așa o încep și acum. De data asta chiar din Roma. Ca să ajungi în Madeira, din București, cam trebuie o escală. Opțiuni multe, Lisabona, Paris, Londra, Frankfurt, Stuttgart, Amsterdam, Roma. În toate mai fusesem, așa că alegerea a fost evidentă, în Roma. De ce să nu mănânci bine, cu puțin noroc, la soare! Și de ce escală de o zi? De frică. Atunci când călătorești cu low cost, te aștepți să ai întârziere, anulare.. Escală de 8 ore, deși pare suficientă, nu s-a riscat. Erau plătite deja zborurile, cazările, mașinile. Doamne ferește să n-ajungi.
Roma a fost o surpriză italienească. Văzusem deja mare parte din Italia până când să ajung în Roma, așa că nu aveam așteptări mari. Poate de aici a fost și norocul meu. Când mă gândesc la o capitală europeană, mă gândesc la ceva haos, aglomerație, mașini, clădiri aruncate ici colo. Când mă gândesc la Italia, mai adaugi niște haos și gălăgie. Fix asta nu am găsit în Roma. Am găsit un oraș istoric, cu clădiri joase, întreținute. Curățenie, aer plăcut, turiști, liniște. Nu tu corporatiști grăbiți. Nu tu oameni nervoși. Dolce far niente! Aparent Nordul Italiei, cu celebrul Milano, râde de viața capitalei, mai ‘de la țară’. Dar tot aici vin și ei să își facă concediile liniștite.
Poate o să povestesc în detaliu prima mea experiență, de neuitat, din Roma.
De data asta totul a fost la pas, pe relaxare. Ne-a dus wiz-ul dis de dimineață, la 9 eram deja în autobuz spre Vatican. Cazarea era la 10 minute de stația de bus. Ne-au permis să ne lăsăm bagajele, norocul a fost că englezoii petrecăreți de înainte, deși au distrus camera (în special baia), au plecat, ai naibii, de devreme, așa că ne-au lăsat să ne așezăm lucrurile cât de cât pe poziție, înainte să ne predea camera.
Plecați în ne-explorare, vezi altfel lucrurile. Niciun plan de vizitare se transformă în explorare detaliată. Nu ai cum să vezi cum își beau italienii cafeaua, dacă fugi să stai la coadă la coloseum, sau vrei să prinzi ghidul ăla bun de la Vatican. Nu ai cum să vezi cum se aprovizionează cu fețe de mese, cu șervețele, cu lenjerii de pat, dacă nu prinzi un pic din dimineață. Și e frumos cum se înțeleg ei acolo, în limba lor. Cum își citesc moșulicii ziarele, fără niciun stres! Cum mai aruncă o bârfă sportivă, o bârfă electorală, sau vreun can-can, ‘Oo, Madonaa’!
În momentul de față Roma se pregătește pentru Jubileul din 2025. Asta înseamnă că se renovează tot ce se apucă. Clădiri, cazări, infrastructură, muzee, se fac stații noi de transport public, tot ce vrei și ce nu vrei. Dacă prinzi prima vizită în Roma în 2024 s-ar putea să nu o savurezi la adevărata ei valoare. E un pic de dezordine, câteva fațade acoperite. Nu se leagă totul cum trebuie. Dar tot e frumoasă.
Am luat-o la pas după ce am lăsat bagajele, aveam câteva puncte de interes național de atins. Lasagna de la un restaurant deja testat, Tiramisu tot de acolo și înghețata de lângă Fontana di Trevi. Restaurantele deschideau la 12, la 11 le cântam la ușă:
Qui dove il mare luccica
E tira forte il vento
Sulla vecchia terrazza
Davanti al golfo di Surriento (Roma)
Cât am așteptat, din soare s-a făcut negru. Din negru alb, o mare grindină a trezit tot cartierul. Umbrela de la Pepco ne-a părăsit când am fugit să arunc gunoiul, înainte să urc în taxi, la noi la sat. O fi la vreun vecin. Încă o umbrelă pierdută. 10 lei sunt 10 lei.. De asta zic că la 11 le cântam la ușă, că aveam o terasă acoperită, de care am abuzat. Ne-a salvat capsoarele.
Ora 12:00, ușa se deschide, deja știau că vrem să intrăm.
Vinceroo, vinceroo, vinceeee-roooo.
Nu ne-a trebuit meniu, știam deja ce vrem. Tanti de la restaurant avea ceva scârbă, nenea nu. Un contrast de-a dreptul delicios. Nu la fel de delicioasă a fost și mâncarea. Prea am venit cu poftă. O poftă nesatisfăcută, din păcate. Așa s-a întâmplat și la înghețată. Și la panini. Să dea dracii, mai bine mergeam în Lisabona. Aia e. Roma tot frumoasă e.
Am nimerit în sărbătoare națională. Toate intrările moca. Nu că am fi vrut să intrăm undeva, poate la Panteon. Dar n-aveai cum să stai la cozile alea, ne strica vibe-ul. S-au făcut pași. Mulți pași. Ne antrenam pentru cele 5 trasee planificate din Madeira. Partea nașpa că se resimt deja genunchii, mai un junghi, mai un cârcel. Țipă vârsta asta..
Am tras câteva poze, n-am exagerat, chiar dacă s-a arătat sorinel pe cer. La Vatican era o tanti cu ceva probleme, dar semăna cu un Jawa din Star Wars, sau un fremen din Dune. Trebuia pozat. Mi-a tras 2 bețe-n cap și unu-n cameră de m-a potolit. (să nu credeţi că glumesc) :))
Am mers mai departe, camera merge, capu și-așa nu era el..
Frumos, dar hai mai și dormim, dar hai mai și plecăm. Avionul era la 2 ziua. Mic dejun la panini. Panini nu la mic dejun.. Erau închise multe restaurante cu sărbătorile lor.
Tot am găsit ceva, am luat și la pachet, să avem pe drum. Wizzul nu dă de mâncare.
Shuttlebus-ul de lângă cazare avea program bun, 1 bus la 30 de minute. Doar că Vaticanul nu era prima oprire. Venea de la Termini (gara lor de nord cum s-ar zice). Asta înseamnă că poate fi plin, poate fi gol. L-am prins pe al doilea. Pe drum, jale. Mare accident între Roma și Aeroport, dar băiatu nostru știa deja, a luat-o pe ‘străduțe’. Cred că am fentat câteva ore de coadă. Bravo!
Dar cine n-a fentat coada? Am aflat în avion că piloții și stewardesele. Întârziere 1 oră, că n-au luat autobuzul și au mers ei cu fițe. Dar am plecat, am zburat, am aterizat. Ciao bella Roma. Ne vedem după ce termini cu nebunia de Jubilee.
