Ştiam doar că am rezervat un concediu în Zanzibar, 11 zile, în septembrie, dar habar nu aveam ce e de făcut pe acolo. Nu făcusem mare research înainte de a rezerva. S-a întâmplat să fie aleasă destinația de ‘alții’. Și cum vorbeam de Zanzibar, un amic mai versat în ale călătoritului a zis: “maamă, Tanzania, safari, alea-alea”. Atât mi-a trebuit, să aflu că defapt, mai interesant decât să stai la plajă, ar fi să mergi în safari. Dorința asta de a merge în Safari o am de mic copil. Crescut cu Animal Planet, Discovery Channel și tot felul de atlase, asta credeam că o să-mi fie menirea.
Ei și iată, am propus grupului o mie de opțiuni de safari, mai la cort, mai la căsuțe, dar tot ce s-a putut face e un dus întors în Mikumi. Și cum nemulțumitului i se ia totul, mulțumit am fost. Sufăr un pic că nu am ajuns în Ngorongoro, dar cum destinația mea de vis a fost Monaco și s-a rezolvat ușor, o voi rezolva cândva și pe asta, de ce nu?
Un singur impediment mai rămânea: să trec peste frica mea de zbor. Da, zborul urma să se întâmple cu un avion mic, cu doar 2 elice. Chiar dacă toate avioanele cu elice au doar două, mi se pare că au cu două motoare cu reacție mai puțin decât trebuie.
Am decolat.. a decolat! La fel și cheful meu de viață. Totuși, s-a dovedit a fi un zbor foarte lin, am ajuns mult mai sus decât m-aș fi așteptat de la mititelul nostru. Mai rămânea să aterizăm pe pista din pământ, cu puțin noroc. Ei și de unde stăteam pe geam și așteptam să probabil mor, cum ne apropiam de pistă, de noroi, m-am uitat pe geam. Ce să vezi. Elefantu’. Ăla cu trompă. Dar ce cauți mă nene acolo? Noi pentru asta am venit, pentru safari, dar nu mă așteptam să văd din avion elefanți și alte animale. Entuziasmul era bombă. Și aterizarea a fost bombă, în sensul că piesă. Prietenii de la Ryanair au reușit mai puține pe ciment, decât băieții mei din Zanzibar pe pământ. Se pare că și pista de pământ nu e chiar așa. Până la urmă, e mai moale no?
De la aeroport am mulțumit celui de sus că n-am murit, și am urcat în mașini. Ghidul ne aștepta, numele era scris pe tăblie, locurile bune s-au dat, am ajuns în spate. N-are treabă, eram mai sus, vedeam mai multe. Și dacă mă întreabă cineva, chiar recomand locurile din spate! Dacă sare leul, măcar se chinuie.
Am pornit cu mașina prin Safari. Drumurile erau bătătorite, dezamăgirea a fost totală când am văzut cât distrug din natură ca să ne arate nouă o blăniță, două… Pe internet se lăudau că au grijă, că practic naturii îi merge mai bine de când sunt ei pe acolo. De unde.. niciun respect pentru animale. Dar aia e. Am făcut-o.. eram deja acolo.. aveam 2 opțiuni. Să măcăn tot drumul, sau să mă bucur. Oricum eram într-o țară în care oamenii de culoare muncesc și albii stau pe Mojito, pe cocos.. ce să mai.. Ne-am bucurat de sejur.. Hakuna matata!
Oamenii cu mașini erau pregătiți cu radio-uri – walkie talkie. S-a anunțat acolo un leopard. Ideea e că nu îți garantează nimeni că vei vedea ceva. Fiind prima jumătate de oră, erau cred că stresați că trebuie să vedem măcar 1 animal. Și am pornit spre leopard. Cu 10-20-30-40-50-60-70-80 nu știu dacă n-am mers și cu 100 cu tancurile alea. Era bătaie pe cine ajunge primul, să arate turiștilor leopardul, leul, orice. Nu murea nimeni dacă mergeau mai încet, dar unde era distracția?
Am văzut leopardul, tolănit într-un copac, deloc deranjat de 20-30 de mașini care îl înconjurau. Stăteam la rând să prindem un prim plan. Când să ajungem mai aproape de el (eram deja la 20 de metri, dar trebuia să fim fix sub el aparent), hop și pană. A pornit băiatul nostru cu mașina, într-un ‘side-quest’ numai de el știut. Cred că s-a îndepărtat de minunata pisică patată, că dacă se dădea jos din mașină lângă ea, sigur îi veneau idei. În mașini toată lumea e safe.
S-a reparat roata, hai înapoi la coadă, 15-20 minute să prindem iar locul acela bun. Adevărul e că… e altceva.. să ai leopardul, pui cum e, la câțiva metri de tine, fix deasupra capului.. Nu sunt sperios sau anxios, dar când i-am dat cu zoom pe pupila.. am cam înlemnit. Era superb. Se uita fix bă, da’ fix la mine. Cred că cu reflexia aia de la lentilă s-a văzut pentru prima oară în oglindă. Dragut pentru mine, că am prins prim planul, dar… băi.. ăsta poate să sară fix în capu meu. Hai nene, că mai sunt și alte animale, de ce să mă omoare primul?
Dupa leopard, i-am dat jar, se caută actiune. Înca supărat și dezamăgit că îşi bat joc de natură, se opreste soferul brusc. Ce să vezi.. elefanţi! 2.. Mamă cu pui. Doamne ce frumuseți. Stați la poză, vă roog!!
Au stat, au stat, şi au stat, și s-au plimbat, și au mâncat, mai departe, mai aproape, mai aproape, mai aveau puțin și mâncau și din noi, dar n-au vrut. Chiar frumoși. Poze, selfie-uri, filmulețe, s-au făcut mii. Când să plece ne-au dat un salut politicos cu trompă și iar jar, iar se căuta acțiune. Pe radio se aude în swahili. (simba simba simba). Simba? A dat băiatul nostru talpăăăă. Cu avionu zbori cu 700-800? Dar nu ca cu mașina asta. A mers pe drum, până n-a mai fost drum. Doamne.. prin șanțuri, văi, iarbă, copaci. Nu era nimic prin care nu mergea mașina asta. Eram sigur că acolo rămânem, dar n-am rămas. Am ajuns.. după 15 minute de fărâmat suspensii. La leu. Bine.. leu..
Un bătrânel la vreo 70-80 de ani, plictisit de viață. O pungă de semințe îi mai trebuia și o cutie de table. Cel mai obosit leu. Și mergea, și mergea, cu 10 mașini după el. Durere la.. o să vedeți poză. Ghidul din mașină ne povestește de cât de interesanți sunt leii (nu ăsta din faţă), cum trăiesc, ce mănâncă, ce fac ei dimineața la prânz și seara. Mai la muncă, mai la o bere cu băieții. Tot ghidul ne anunță că leul ăsta nu avea să mănânce azi. Că nu este la vânătoare.
În depărtare o adunătură de antilope. Zeci, nu chiar sute, dar multe! Toate l-au văzut pe nenea leu. Nu păreau impresionate.. Cred că știau și ele că nu e la vânătoare. Și cum stăteau toate acolo, leul le privea, ele se uitau înapoi, nicio schemă. Din dreapta în schimb, s-au speriat câteva de prădător și, au început să fugă. La vreo 10-20 de metri de Simba. Simba.. nicio mișcare, nu fuge el ca fraieru după 2-3 fripturici. Băi.. dar cred că o antilopă mai chioară, probabil cu căștile în urechi, a plecat la fugă. Și nu a fugit ca celelalte, prin fața leului, nu.. ea a sărit deasupra lui. Și cum Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Doamne, într-o secundă, bătrânul nostru a pornit motoarele, a sărit, a înşfăcat-o și i-a cam rupt gâtul. Dintr-o mișcare. Nu tu chin, nu tu stres. Acum ești, acum nu ești. Un nor de praf s-a ridicat de la săritură, apoi liniște. Toată lumea a amuțit. Se auzeau doar senzorii care filmau și pozau. Apoi iese bătrânul Simba cu prada-n gură, fără suflare. Toată lumea poze! Toate mașinile se apropiau să ne arate. Ba chiar una era să dea peste leu, e pe filmare. Supărat, la propriu, și-a luat antilopa și s-a dus după un copac. Și s-a pus pe mâncat. Auzeam cum dinții îi rupeau carnea, cum îi zdrobea oasele. Stai și te gândești.. acolo puteai fi tu. Bijuterie de animal. Păcat de antilopa.
Lumea încântată, lumea supărată. Câțiva entuziasmați maxim că au văzut așa ceva (eu), câțiva cu lacrimi în ochi pentru săraca antilopă (ea). Am plecat și de aici.
Dar am plecat mai încet, după ce am mers cu viteză luminii prin toată hârtoapele și toți copacii. Oricum.. După ce ai văzut în fața ochilor cum un leu sare 2 metri să prindă o antilopă din aer și cum o mănâncă.. ce poa să mai fie?
Poate niște girafe, vreo 2-3-4-5 cu o herghelie de zebre. Na belea. Nu știi ce e mai frumos. După insângeraţii canini era fix liniștea și frumusețea pe care o meritau ochii noștri. Nu ne venea să credem câte animale într-un singur loc. Nici nu știam că girafele merg mâna în mâna cu zebrele.. am aflat. Ce credeam noi că se întâmplă doar în filme, se întâmpla în fața noastră.. O minunăție. Animale sperioase, curioase, fotogenice, impecabile. Ne-am delectat ceva vreme, vreo 30 de minute. Ghidul nostru a fost primul care le-a zărit, din gloata de mașini. Nu vreau să zic că le-am văzut noi, din rândul din spate și l-am ghidat la destinație. Că m-aș lauda.
După ce ne-am saturat de poze, a anunțat și restul ghizilor unde e oaza de girafe și de zebre, să vină să vadă și alții. Am plecat fericiți și de acolo.
Pe drum.. iar.. zebre, girafe, Antilope cu coarne (Sable Antilope), babuini, buffalo, bibilici (toată lumea o să zică, da bibilici avea și mamaie la țară). Dar pe alea nu le mânca leul, da?
Urmează o pauză la o oază de viață, un lac în mijlocul deșertului. Ce era acolo? Încă o mamă elefant cu un puișor. Care aveau chef de toate, de spălat cu noroi, de jucat, de tipat, de băut apă, doamne, visul oricărui fotograf. Am pozat până mi-a venit rău. Ba chiar am văzut un fotograf mai profesionist ca mine cu un tun de 800mm. Duamne, ce rachetă. Mi-l dai și mie nenea? că mereu am vrut să vad cum e.. Și mi l-a dat. Maica doamne ce zoom. E și rău cu atâta zoom. Că vezi cataracta la furnici. M-am distrat și cu aia.
Ei, și tot făcând poze, ce poate să se întâmple. Suntem într-o zonă ‘turistică’ plină de oameni. Eu mă îndepărtasem puțin de grup, în sensul în care voiam să prind cei 2 elefanți la firul apei. M-am dus mai jos. Am făcut poze, fixat pe ei. Fiart eram. Abia după ce mi-am făcut sutele de poze m-am oprit. Și apoi am zis, ia să mă mai uit prin jur, să vad ce mai pot prinde. Și cum era să mor eu de inimă? Lângă mine, la câțiva metri, 20-30?, câțiva monștri stăteau la soare. 2 crocodili. Ferească dumnezeule. Bă da voi nu sunteți sănătoși? Nu zice nimeni nimic.. M-am c*cat pe mine.. Am făcut 2 poze (evident) și am plecat. În mașină și gata, nu mă mai dau jos.
Ne-au dus la masă, am mâncat de am pocnit, orez, vită, porc, pește. După ce ne-am pus burțile la cale, ne-am dus la alt lac. Oricum, nu ne mai trebuia nimic. Le văzusem pe toate. Nu ne-au supărat sutele de bovine. Nu ne-au supărat hipopotamii. Adică un pic, că erau toți în apă și abia le vedeai ochii. Dar chiar le văzusem pe toate. Babuinii ce mai erau simpatici. Speram să se bată cu o antilopă, dar s-au tolerat. Firar!
Au trecut multe ore de când am ajuns în Mikumi. Atât ați plătit, mai mergem și acasă. Dar ce frumos a fost!! Mai vrem.
Înapoi pe pista noastră de noroi. Toată lumea sus. Câțiva oameni s-au mișcat mai greu, dar ce Dumnezeu. Avionu ăsta așteaptă, nu e la program. După ce s-a umplut, s-a închis ușa, maneta la maxim, viteză maximă, duși am fost.
Un pic de turbulențe aproape de Stone Town, dar cam atât. Am închis un capitol frumos cu ceva lucruri noi. Avioane cu elice, lei, elefanți, vânătoare. Sânge, culori, natura, viața. Vi le las aici:
