După nebunia din Madeira, am plănuit imediat un concediu de relaxare 100%. În care să nu vizităm nimic, să nu vedem nimic, să nu mergem mai mult de 2 pași. Practic, letargie totalăaa. Tot ce aveam să vizităm trebuia să fie obligatoriu la maxim 15 minute de mers pe jos sau cu mașina.
Și unde te duci să te bucuri de relaxare totală, în Grecia, dacă nu în Santorini? Sau cum se zice în marketing, Santorini – The One
Pe scurt, insula a apărut acum 3600 de ani când a explodat un vulcan. Cumva, liniștea de acum trebuia să echilibreze explozia de atunci, care se pare că a fost cea mai puternică și violentă erupere vulcanică înregistrată sau documentată în istorie. Vă dați seama că durează mii și mii de ani să se balanseze așa ceva. Deci liniște și pace.
Ca să înțelegeți cât de violentă a fost explozia, se crede că ea a distrus civilizația minoică. (Știu și istorie, ce să mai.)
În Santorini mai fusesem cu câțiva ani în urmă, dar nu era păcat să nu mai vin o dată? Deja știam the do’s and dont’s. Știam că plajele nu sunt plaje, degustarea de vin e ok, dar la fel ca celelalte din toată Europa. Muzeul Akrotiri, deși superb, îl puteam skip-ui. Mai rămânea traseul Thira – Oia de făcut, hike, pe care aveam să îl skip-uim. Am zis relax total, da?
Deci ce rămâne? Rămâne de vizitat Oia, dacă tot eram acolo.
Cazarea am luat-o pe coastă, într-o zonă cam departe de centrul orașului (5 min). Am găsit o cameră genială, de 131 mp conform booking. Camera era săpată în vulcan, cum și trebuie să fie, în Santorini. Era o peșteră adâncă și răcoroasă. Vremea caldă se pare că nu există în adâncul muntelui, acum că vulcanul era inactiv.
Ce somn dulce, Doamne. Fără alarmă, fără zgomot. Nu era nimeni și nimic care să facă un decibel de gălăgie. Dacă stau să mă gândesc, nici nu știu dacă se auzea ceva. Liniștea se pune? Maxim tinitusul meu din ureche, de ăla nu mai scap.
Ba mint, am fost deranjați de 2 ori cu cel mai fin ciocănit la ușă, de micul dejun. Să nu cumva să se răcească. Ce view la micul dejun, parcă ai vrea așa ceva toată viața, în fiecare dimineaţă. Singurul avantaj în toată povestea asta e că de obicei nu mănânc micu dejun. Să zicem că n-aveam nevoie de view. După micul dejun urma o rapidă udare în extra mini piscina noastră (plunge, cum îi zic ei), o piscină cu o adâncime un pic mai mare decât majoritatea din Santorini. E numai bună să te răcorești.
După răcoreală, mergeau 2 pași prin Oia, să luăm pulsul. Lume multă, veselă, gălăgioasă, no, nu se poate, e prea mult, înapoi la nani, în oaza noastră de liniște. Și cam asta a fost pe repeat. Nani – mic dejun – 2 pași – nani prânz – masă prânz – nani prânz 2 – cină – apus – vinsanto – somn. Vinsanto e un vin făcut din strugurii stafidiți. Laudă ei că în Santorini găsești cel mai bun vin din Grecia. Și eu laud că Brăila e cel mai frumos oraș. Adevărate amândouă supozițiile. Dar chiar vinsanto este minunat. Dacă găsiți și de la o cramă bună, e de luat! Noi am găsit într-un Carrefour o firmă, ne-a dat pe spate. Am găsit același vin și în aeroport, am luat și la pachet. Mai multe.
Mașina am închiriat, dar a „ruginit” în parcarea hotelului. Singurul moment în care a mers a fost când am luat-o și am venit la Oia și când am plecat din Oia la altă cazare pentru că, ok, e frumos, dar e și enorm de scump. Nu aveam să stăm toate zilele pe opulență. Am optat și pentru o opulență mai mică în ultima noapte. (Aveam avionul la 9 dimineața, nu avea sens să aruncăm chiar așa cu banii.)
Plecând din Oia ne-am dat seama că mișcare nu prea am făcut, așa că am vizitat până la urmă Thira și Imerovigli (erau una lângă cealaltă). Thira, la ora la care am văzut-o noi, ni s-a părut extrem de aglomerată. Vapoare vin și te lasă în portul de jos. Vasele de croazieră stau doar pe timp de zi aici. Mulți sunt leneși și nu vor să mai miște până în Oia, ceea ce mi se pare perfect că nu aglomerează zona, dar păcat, pentru că este totuși mai frumos acolo. Chiar de-aia te duci, să vezi bisericile albastre și zona impecabilă dimprejur. Și poate un apus de la castel.
Dar fiecare face ce vrea. Noi am făcut fix ce am vrut concediul ăsta, nimic. Am lăsat să treacă, ușor, câteva zile din viața noastră pe lângă noi, fără stres, fără griji, fără dorințe, goal-uri, treabă. Și a fost o experiență numai bună de pus în ramă. O ramă cu un tablou albastru și nimic altceva.
