Nu doar Pico Arieiro – Pico Ruivo e de făcut în Maderia.
Opțiunile sunt multe, spre nelimitate. Fie că faci o baie în celebrul Porto Moniz, fie că bei poncha la un bar de lângă cazare până nu mai poți, fie că te plimbi cu telefericul sau cu canapeaua, n-ai cum să nu te distrezi.
Porto Moniz
Ca activitate, vizita la piscină naturală, pe ploaie, a fost vis. Lumea era f. puțină, am fost singur-singurel în toată zona, aveam piscina numai pentru mine. (Era și aprilie, deci apa un pic rece, nicidecum de speriat). S-a tras și o filmare, o poză cu drona. S-a sărit în apă, am luat o burtă de am făcut-o roșie. Marea roșie (din păcate). Dar fain. E minunat și de sesiune foto. Apa din piscină e curată (foreground), marginea de la piscină foarte frumos amenajată. Pe fundal poți prinde niște valuri din ocean (background). Dacă ai noroc, valurile sar până în piscină. Noi n-am prins chiar așa. Mai rămânea subiectul. Rogi pe cineva să intre în cadru și gata. Aș pune poze aici cu subiectele surprinse, dar fiind piscină, e mai mult sesiune foto boudoir. Dacă vă interesează, îmi puteți scrie, că și-așa nu am portofoliu pe subiect.
Intrarea e super ieftină (3 euroi), bine, nu ca ieșirea totuși. Ieșirea e gratis. (Ca peste tot de altfel)
Poți să te relaxezi, cu o carte, cu un laptop. Când am intrat era puțină lume din cauza vremii, dar când am ieșit se mai aglomerase. Tare mult mi-aș dori o zonă similară aproape de casă. Pare deconectarea supremă!
Achadas da Cruz
Pe insulă, ca peisaje, n-ai cum să nu găsești ceva wow. Că ai mai văzut, că n-ai mai văzut, trebuie să fie un loc pe care să-l lauzi. Pentru mine a fost satul de la poalele “Achadei da Cruz”. Se coboară vertical cu telefericul, 5 minute, după ce stai la o coadă destul de mare. Noi, fiind un pic în extra-sezon, sau sezonul cu mai puțini oameni, am stat vreo 50 de minute. După coborâre, faci câțiva pași și te lovește cât de frumoasă este zona. Ești într-o latură de munte, înaltă de 500m, cu oceanul la picior. Se sparg valurile lângă tine, bate un pic vântul. Satul e pustiu, părăsit, cu case mici. Se cultivă ceva, dar nu m-am prins ce. Sau or fi doar plante lăsate liniștite să-și vadă de viață. O liniște fenomenală. Doar valuri…
Ai vreo 2-3 locuri de cazare, dacă vrei să-ți petreci noaptea în pustiu. Se ajunge numai și numai cu telecabina. (Ok, poate și cu barca, dar n-am văzut). Dacă aș fi făcut research-ul cum trebuie, aș fi dormit o noapte aici. Data viitoare poate.
Și dacă tot era liniște, să ridicăm drona, să terorizăm lumea. Dar n-a deranjat pe nimeni. Toți erau chill. Am făcut poze și la turiști, fotograful de serviciu, ca de obicei.
“Can you take a photo of us, please. I see you know how to make the pictures, I see your big camera, hahaha.” Dac-ar fi așa, fotografi am fi toți… Dar mulțumesc de compliment, nu mă plâng, așa e, ce să mai! Chiar cei care mi-au zis că sigur fac poze bune aveau un Canon vechi, setări de mai bine rămâneau la telefon. Auto, F11, luminate la refuz. Măcar salvau RAW. M-am distrat, m-am uitat și pe pozele lor fără să știe, curios din fire… Am făcut o poză, am dirijat pe toată lumea. “A little left, a little right, hug, kiss (if you’re not siblings, hahaha, but I’m not judging).” S-au coţăit austriecii ăia cu sânge albastru, de n-au mai putut, de ce să judecăm niște oameni normali cu setări anormale?
10 poze, schimbăm grupul, 10 poze, alt cuplu, 10 poze un tip singur. “Acum, lăsați-ne și pe noi un pic, nu vă băgați în spate.” Ce vorbești, fix în spate stăteau toți. Stăteau și se uitau la ce poze le-am făcut. Of… De data asta erau mulțumiți toți, spre deosebire de o tipă din Santorini care efectiv m-a rugat să îi fac poze de m-am săturat. Și pe bune, erau bune pozele, dar ei nu-i plăcea. Viziunea ei, încadrarea ei, fața ei. Nu s-a putut. Îmi pare rău că nu i-am făcut o poză, să o am la dosar. Despre Santorini o să povestesc în curând. Sau click >>aici<<. (Dacă merge, merge, dacă nu, nu).
Realist, zonă mică, oamenii se împrăștiau. Telecabina mergea până la ora 6, deci sigur lumea se împuținase față de zi. Chiar credeam că avem zona numai pentru noi.
La întors aceeași coadă de urcat în telecabină. Doar că nu era nevoie să te pui la rând. Puteai să te bucuri de priveliște, și când se elibera, te urcai direct. Mi-nu-nat. Mai vrem. Cred că este și un bar, cu 2-3 băuturi, dar ajungând târziu, au închis.
Și mai frumos a fost că sus, la înălțime, erau toți norii din lume, dar cât am așteptat coborârea, s-au disipat şi am prins soaree. Era a treia oară când încercam să ajungem jos, dar nu ne-a ajutat vremea, așa că am preferat să așteptăm o zi cu soare. A treia oară deja nu mai aveam răbdare, mergem și vedem ce iese. Și a ieșit frumos.
Funchal Cable Car (Telefericos da Madeira)
Schimbând subiectul, de fapt același subiect, telecabina, doar zona o schimbăm. Nu am fost niciodată fan de “sightseeing” cu telecabina, dar prea lăudau toți Funchalul. Așa că nu aveam cum să ratăm top 10 activități din Madeira: Telecabina Funchal – Grădina botanică exotică – Toboggan ride (sau sofa ride, sau sofa sledge, sau Toboggan sofa, sau, sau).
Pentru telecabina biletele le-am luat online, așa că nu aveam să pierdem timp la infernala coadă de la bilete. Am dat cu ‘skip the line’ de toată frumusețea. Și poate treci și zici că nu e coadă, dar când prinzi câte un grup de americani veniți cu un vas de croazieră, îți blestemi zilele. Ne-am pus la coadă relativ mică, dar după noi, PRĂPĂD. Sute și sute de oameni au împânzit zona. De unde, Doamne Dumnezeule, și măicuța Domnului, ați apărut atâția? Și mulțumim lui bunul Dumnezeu că n-am intrat după ei, că și acum eram la coadă. Trăgând cu urechea, atunci când ne-am pus la coadă, un ghid le spunea mândru că bine că nu e coadă, că mai liber ca acum n-a mai văzut. Eu am crezut că ridică moralul grupului, un pic de notă pozitivă nu strică, dar se poate să fi fost și adevărat.
Suți, după vreo 30 de minute de așteptat, am pornit în telecabină cu niște nemți autentici. Ei serioși, batoși, ele la fel de serioase și parcă mai batoase.
Los geht’s!! Ahhh, ooooh, uuuh, zehr schön. Uhh. Ce s-au mai minunat și ce și-au mai făcut poze, de zici că erau la primul concediu din viața lor. Apoi au dat-o în politică, vreme, concedii următoare. Nu degeaba diculesc un pic de nemțește. Aberau și ei pe acolo. Eu, mentalitate de român, trist că bunicii mei, deși ingineri amândoi, n-au avut bani din pensie să vadă lumea, sau de ceva mai bun. Aia e, au avut grijă de mine. O fi fost și asta ok…
Dar să revenim la lucruri concediene. Foarte frumoasă plimbarea pe sus, casele la dungă, toate țiglele de aceeași culoare sau tentă. Toată Madeira e impecabilă. Urbanisticul se respectă. Infrastructura la fel. Au mai multe tuneluri decât drumuri normale. Și ce relief aiurea… N-am găsit 1 km amărât să nu fie curbă sau pantă sau tunel. Pur și simplu nu există, iar de sus, din telecabină, se vede excelent totul! Nu mă așteptam, dar recomand!
Ajungi la destinație, mai că mai voiam o dată, dar nu se poate… aveam grădina botanică de văzut, iar înapoi te întorci cu canapeaua. Și nu se glumește.
Tobogan Ride / Sofa Ride
Se ia o canapea, îi pui tălpi de lemn, fix ca la sanie, și o arunci cu viteză la vale. Cum adică? Adică simplu. O iei la vale cu canapeaua. N-are cum!! Ei, uite că are. Și are de sute de ani, de când era piatră cubică pe jos, nu asfalt de-ăsta ca-n palmă. De la aristocrație la turism.
Probabil că deja știați de nebunia asta din Madeira, unică în lume cică. Noi mergeam de mici cu fundul pe lemn, cu rulmenți în capete, nu ne-am gândit că sunt unii nebuni care fac bani din așa ceva în lume. Eram și noi milionari acu’, cel puțin. Ai și 2 șoferi, care te trag și te întorc și te dau în drift de sus până jos. Ne-am distrat, deși review-urile online erau împărțite. #recomandsiaici
Pe drum, ne-a tras un fotograf și o poză, am râs la cameră, am găsit poza, am dat 10 euro și o avem înrămată acum acasă, pe dulăpior, la loc de cinste, lângă cameră. E amuzant cum o poză banală poate fi atât de apreciată de cineva. Să zic că avem 20 de poze printate și înrămate în tot modestul apartament din Tunari. Dacă asta are loc de cinste între cele 20, e chiar mare lucru. Îmi plac toate pozele mele, dar totuși un fotograf random dintr-o insulă și-a meritat titlul de fotograf profesionist. De asta se zice că cel mai important lucru într-o poză este momentul, emoția. Mai mult decât compoziția, încadrarea, lumina, tehnica. Degeaba înveți arta fotografică dacă nu știi să surprinzi momentul.
Gradina botanică
La grădina botanică, s-a rezolvat totul pe repede înainte. Plantele sunt aduse din Asia în mare parte, așa că mai bine te duci acolo să le vezi. Și cum n-am ajuns, n-am vrut să mă spoilăresc. Am dat o fugă, în maxim o oră am văzut tot. Chiar și niște lebede care se băteau ca la mondiale. Au fugit nebunele în tot parcul de am zis că se omoară. Le-a despărțit o tanti care conducea trenulețul locului. Știa mai bine cum stă treaba decât noi. Tot în grădină aveau și niște flamingo impecabili, într-un loc al lor. Niște raze de soare treceau printre înalții copaci exotici și se reflectau în apă, unduiau plăcut lumina pe flamingo. Împreună cu penajul superb, era de mare efect. Toată lumea stătea fermecată.
Și cam atât cu poveștile. Se mai descoperă totul și se planifică în funcție de fiecare și de preferințe. Am prins ceață la Fanal, am mers la plaja cu nisip negru (luați papuci că frigeee). Am vizitat zeci de viewpointuri, cascade, celebra cascadă spălătoare de mașini și multe altele. O să vedeți toate pozele mai jos.
De mâncat, am mâncat cam la același restaurant în fiecare seară. Le știm meniul pe de rost. Suuuper bun. Ne-am cunoscut și cu niște moși la vreo 80 de ani, care veneau și ei acolo în fiecare seară. Moși localnici, aveau meniul lor, desertul lor, vinul lor.
I-am reținut pentru că era bătaie pe mese, și cumva am prins masă lângă ei primele 2 ori. Apoi doar îi căutam cu privirea în restaurant și îi găseam. Pe la 8-9 își făceau apariția. Ca noi, de altfel.
Un tătâie tăcut, cu o babă curioasă. Un deliciu de văzut. Baba vorbea de nu se mai oprea, moșul tăcea, și tăcea, și tăcea. El se uita în farfurie, sau maxim la TV. Zici că era pedepsit. Ea se uita în gura tuturor și comenta. Viață grea pe moș, dar sigur se obișnuise. I-am pozat incognito. Nu o să pun câte poze am făcut, că sunați la poliție. :))
Funchal
De cazare nu v-am zis. Am avut cazarea într-un bloc fancy în centrul orașului. Luasem cazarea mai pe fugă, mai în glumă, mai în serios, cu 1-2 luni înainte. Cumva am zis să avem ceva sigur, în caz că nu găsim altceva. Realist, a fost un preț imbatabil. Peste o lună, când am căutat altceva, totul se dublase, triplase inexplicabil! Cred că avea legătură cu faptul că în ultima noastră zi de sejur urma celebrul Carnaval din Madeira, pe care l-am ratat cu brio! Probabil de asta am prins avion așa ieftin Madeira – Azore, cine să plece din Madeira fix în carnaval, dacă nu noi. Cazarea a fost în centrul Funchalului, la câțiva metri de piața de fructe. Piața pe care nu o recomand. Prețuri astronomice pentru aceleași fructe pe care le găsești peste tot. Chiar am dat aproape 20 de euro pe un mango. Și asta pentru că nu am înțeles eu exact cât e și nu mă așteptam să fie atât de scump. Eram și pe fugă. În Funchal nu știu dacă pot să zic că sunt multe de făcut. Pare un oraș bătrânesc, fără multă viață. Noaptea, cel puțin. Mă așteptam la mai mult. Dar de frumos, e frumos. E și singurul oraș în adevăratul sens al cuvântului. Restul sunt niște porturi mici, cu 2-3 străzi principale.
Se poate vedea la pas tot centrul, cu promenada. În 10 zile cât am stat am văzut foarte multe petreceri organizate de autoritățile locale pe malul oceanului. Mai o pufarină, mai un burger, mai un pește. Bere cât cuprinde și poncha!
La cazare, geamuri de sticlă de jur împrejur. Am avut o cameră de vreo 40 mp, cu o panoramă suuuperbă. Puteam să-mi pun un scaun în mijlocul camerei și să fac poze toată ziua! Într-o parte aveam un drum care se termina în ocean, un drum circulat cu autobuze de toate felurile. În față era un soi de bloc de birouri, cu un rooftop. Pe laterală, o panoramă genială a orașului (în sus), cu telecabine agitate. Mai aveam un unghi spre un parc micuț cu plante exotice, foarte aranjat, unde lumea se relaxa, juca table, șah, plimba câinii. Bine, poate în parc mai aterizau și câțiva boschetari.
Singurul dezavantaj… gălăgiaaa (“gălăgie-gălăgiee”). Fiind în pantă, cu semafor, toate mașinile ambalau motoarele să o ia la drum, accelerau când se făcea verde să nu le moară motorul… ne băgau noxe și turații în creier de ne-au zăpăcit! În prima zi am lăsat geamurile deschise, mirosea seara a noxe în cameră de nu puteai să respiri. E adevărat că se aerisea imediat, mai ales după 8 când nu mai era trafic, că erau foarte mari feronsterele, dar n-am mai sta acolo, oricât de frumos era. E chiar printre foarte puținele cazări în care aș zice aici nu. (Deși de curat și frumos era 10/10). Am vrut neapărat în oraș pentru poncha… N-ai cum să bei și să conduci… Și da, poncha bună e foarte bună! Să nu plecați de acolo cu alte gânduri! Luați poncha până găsiți una să vă placă. Poncha-poncha-poncha-pocha! (maracas)
Din Madeira singura patanie mai e cu firma de închiriat auto, dar și pentru asta voi face o altă pagină. Încă sunt indecis dacă vreau să o adaug ca notă informativă pentru toți cei care doresc să închirieze auto în Madeira sau în general. O puteți găsi >>aici<<.
Am făcut cred că mai bine de 3000 de poze, din care am rămas cu 500. Le puteți admira mai jos. Sper din suflet să nu ating limita de poze pe site, pentru că hosting-ul se laudă că am nelimitat, dar de fapt nu e. Am aproape plâns când am aflat că se oprește la 75 GB. Încă e safe. Mulțumesc de parcurgeri și vizionare plăcută. (click pentru zoom-in, click pentru zoom-out)
