Boracay

Probabil cea mai comercială destinație din Filipine, Boracay era în top-ul listei noastre. Cumva experiența de relaxare/letargie totală de La Digue, din Seychelles, avea să ne dicteze niște relaxare și în acest concediu. Boracay nu prea este despre explorare, este despre plaje luuungi și nisip și palmieri și terase bune. Dacă am avut un regret în Seychelles, este că nu am stat mai mult în La Digue. Nu aveam de gând să facem greșeala asta și în Filipine.

Deci, revelion asigurat în Boracay.

Transport & cazare

Cazarea, am zis să o facem fără emoții, la Savoy, un lanț hotelier arhicunoscut. Prețurile nu erau așa mari, erau chiar mici. Pe hârtie totul arăta minunat, în realitate, multe lipsuri cu care, în Boracay, încă nu eram obișnuiți. Manila – Boracay aveam să îl facem cu Cebu Pacific, aeroportul avea să fie peste “drum” de Boracay, deci trebuia ceva transfer cu barca. Eram deja cunoscători, e plin internetul de informații.

Ne-am suit în microbuz, aer condiționat la maxim, Dubai vibes. Am așteptat puțin până să se umple toate locurile din microbuz, apoi, la coborâre, am fost trași de mânecă la fiecare ghișeu, să plătim taxa de intrare în Boracay, taxa de turism, taxa de mediu, taxă după taxă, dar s-a mers repede, și nici prea mari nu erau. Că nu făceau nimic de banii ăștia, suntem realiști, cunoaștem, că venim din România.

Ajunși pe partea cealaltă, dăm iar de o dezorganizare totală, nimeni nu știa unde e microbuzul de Savoy. Știam că hotelul este foarte departe de “centru”, știam că vine cineva să ne ia. Supărați, cum necum, a aterizat și van-ul cu scris mare SAVOY. O primire călduroasă, părea că o să fie bine.

Pe drum am căscat ochii, părea o destinație de vacanță 100%. Totul aruncat pe o stradă principală, baruri, căsuțe interesante, cazări, foarte populat și foarte viu. Că sărăcia era la ea acasă, da, încă e sărăcie.

Transportul se făcea cu TukTuk-uri electrice, mult mai fancy, defapt o altă ligă cu totul, față de tuk-tuk-urile din Manila. Mașini nu prea erau, dar asta este la părțile pozitive. Măi și am mers, și am mers, am ieșit din zona centrală.

ahoy Savoy!

Microbuzul avea un stop la un alt resort, Fairways & Bluewater sau ceva de genul, cu un teren impresionant sub tutelă. Era la același preț cu Savoy, speram din suflet să fie și la noi la fel de frumos. Ne mai plimbă un pic prin mega-domeniul Bluewater, ieșim în principală, ajungem și la noi.

Pe afară, nu am ce să zic, arată bine. Primirea a fost impecabilă, cu zâmbete, sucuri, prosopele, am zis că suntem bineeesss. Dar de bineee ce eram, cazarea nu era gata, pentru că am ajuns cu o oră mai devreme. Asta este de înțeles, hotelul era fully booked. Ce nu este de înțeles este că am așteptat 1 oră, și nu exagerăm, să ne facă check-in-ul. Cu zâmbetul pe buze băteau în calculator, se uitau în stânga, în dreapta, verificau pașapoarte, o verificau pe mama lor, efectiv o oră să încarce 4 pașapoarte în ‘sistem‘. Defapt cred că exagerez, a fost o oră jumate. Înnebunisem. Puteam să facem orice altceva în timpul ăsta. Aveam doar 5 zile în Boracay (credeam noi).

Cât s-au procesat pașapoartele, s-au eliberat ambele camere, nervoși de l-am fi dat cu capul de masă pe Apu, parcă așa îl chema, ne-am dus în camere. Am înțeles unde e micul dejun, când e, unde e piscina, sala, plaja, orarul de bus. Totul este clar.

Și nu că suntem noi fandosiți și preţioşi, dar totul în Filipine e pe bază de așteptare, și nu așteptare pentru că nu se poate, așteptare pentru că sunt miserupiști și, fără să jignesc, un pic cam neinteligenți. Am simțit de multe ori că ei ar vrea să te ajute, dar nu procesau și nu reușeau să facă lucruri elementare. Gen , ceri 2 cafele, primești doar 1. Ceri un cappuccino și un americano, îți dau 2 americano. Plata cu cardul era ceva de domeniul SF-ului (la hoteluri de 4 stele). Trebuiau 3 oameni, și nu, nu glumesc, pentru realizarea unei plăți. Unul aducea POS-ul din dulap, altul îl lua în mână, al treilea îi spunea celui care avea POS-ul în mână, ce să facă. Și nu vă imaginați că mergea din prima. Se adunau prostiile astea, care pe timpul tău, pe banii tăi, pe concediul tău, îți stricau vibe-ul.

Făceam un calcul, întârziatul de microbuz era 30-45 minute, întârziatul la check-in, cu camere, cu încurcături 2 ore, întârziatul la micul dejun 1 oră, păi dacă ai fi venit doar o noapte, de la 14:00 , la 10:00, jumate din orele disponibile din concediu din Boracay era halit. (mai și dormim, nu?). Este destul de inadmisibil, nu?

Și vorbim de foarte mulți bani pentru ei. O cameră, deși ieftină pentru noi, era un sfert de salariu mediu din Filipine.. Ocupă-te, descurcă-te în duamne iartă-nee..

Boracay

Cazați, îmbărbătați că o să fie frumos în oraș, am chemat un tuktuk electric și haideee, Boracay is calling. Și ce să zicem, în cele 5 zile am mâncat, ne-am plimbat în aceleași locuri. Cine zice că mai bine stai în Boracay decât în Manila, are alte gusturi față de noi. Te saturi repede de plajă, nu?

Și parcă era prea multă lume, nu era pe genul nostru. Nu te sufocai de oameni, dar noi suntem mai antisociali, când vine vorba de călătorit. Aici era turism nenică.

Am mâncat în niște restaurante bune, mai puțin bune, dar ne-am descurcat. Revelionul aveam să îl facem pe plajă, rezervarea la restaurant/club se făcea în avans sau la fața locului, diferențe mici de bani. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut, a fost să nu mergem în club de revelion. Am trecut pe lângă ele și parcă nu era distracția aia. Nici noi nu mai avem vârstă, ce să mai. Alte gusturi, alte metehne, alte tabieturi.

Good-bye 2025, hello 2026!

Ne-am cumpărat niște bentițe cu Happy 2026, am băut niște beri, ne-am uitat cu toți filipinezii la artificii, a fost frumos, not going to lie. TukTuk-ul de întors a stat în cea mai mare coloană posibilă, i-am dat bani să se bucure și el de revelion cum trebuie. Un singur tuk tuk ne-a luat înapoi, că era departe Savoy. Restul mergeau pe ideea de distanțe scurte. Merita băiatu nostru. Era chiar un puşti, faţă de restul tuktuk-iştilor care ne-au refuzat.

Pe drumul de întors era haos, lumea pe străzi, țipa, urla, cânta, aveau un soi de paradă locală, necostumată. Cred că așa făceau ei de sărbători, toți oamenii buluc în stradă. Ciudat a fost că după ce am ieșit din zona mega turistică, cred că a fost ceva altercație, că am văzut un polițist cum intra cu o armă automată (mitralieră), peste unii în casă. M-a cam alertat situația, doar pe mine, că doar eu am văzut. Cât despre filmat, n-am filmat nimic, era mult prea multă lume pe stradă, cu scandal, cântat , țipat, îmi era teamă să nu rămân fără telefon, sau mai știu eu ce. Defapt a văzut şi şoferul, nici el nu era obişnuit cu astfel de situaţii aparent.

Plajă, umiditate şi masaj

Deci plajăăă, bericică, drone , poze, magazine, cam asta ne-a fost planul. Am plimbat tuk-tuk-uri din stânga în dreapta de toți banii. Un pic dezamăgiți de vreme, un pic dezamăgiți de apă, că nu era foarte curată, dar așa e cu turismul în masă.. Ne părea rău că am luat atâtea zile, dar ncsf.

La cazare iar probleme cu umiditatea, cu micul dejun, prosoape neschimbate, dar ncsf… Am prins și o zi cu ploaie, dar aia a fost o binecuvântare, că măcar nu ne mai chinuiam să vedem locuri noi, am stat la piscina hotelului și ne-am bucurat de viață :)) .

Am mai încercat un masaj, la unul dintre cele mai bine cotate centre ale lor, o oră de rupt spatele (mai ales al meu, că am luat Deep Tissue ceva), m-a omorât o mămăiță. Mai scârbit de mine n-am fost în viața mea.

Am pus feţele pe prosoapele alea presupus curate, pe lenjeriile alea presupus spălate. S-a suit și femeia aia pe mine, presupus fără boli. Of, nu mai vreau în viața mea. Facem în Europa :)) .

Am mai încercat să rezervăm la cel mai scump hotel din Manila un masaj, dar nu era disponibilitate. Aici părea sărăkieeee. of.

Realist n-am avut nicio problemă, nicio boală nouă de piele :)), spre deosebire de cazarea din TB de la Bran de la noi, de unde m-am ales eu cu ceva pe mâini.

Deci am făcut cam tot ce se putea în Boracay. Arunc câteva poze, să nu credeți că nu am explorat. Acum, să mergem mai departeee, Coron is waiting <3 <3 <3 <3

Coron is waiting!! Saaau?

Abia așteptam să mergem în Coron, chiar dacă vremea se anunța puternic ploioasă, ghidul din coron (@gilbertsarciban) ne-a spus că e superb acolo, să nu ne facem griji, că vom avea tururi minunate. Avionul avea să plece pe la ora 9:00 din Caticlan (aeroportul Boracay). Deci , microbuzul a fost instruit să ne ia la ora 6:00. Era mult prea devreme și pentru noi, dar odihniți eram slavă domnului.

Până în aeroport am tot văzut inundații, era furtună. Multe zone cu apă până la călcâi, dacă nu mai bine. Oricum, nu era nimic de speriat. Am ajuns în aeroport, mult mai devreme decât trebuia, nu ne-au dat voie să intrăm . Știau ăștia de la transfer că e mult prea devreme, dar neștiind cum stă treaba, am zis să nu riscăm. Am tras de câteva țigări, unii dintre noi, și am intrat în aeroport.

Zborul nostru, pe flightradar, nu era încă afișat. Am tot întrebat dacă e în regulă totul, și da, era în regulă. În regulă a fost și la ora 8, și la ora 9, și la ora 10, și la ora 11, avionul nostru era clar că nu mai ajunge. Din cauza furtunii au întârziat foarte mult aterizările. Am văzut avioane care au stat și 2 ore în cerc, pentru a primi permisiune de aterizare. Inclusiv al nostru. Mai ales al nostru.. Al nostru după 2 ore în cerc a fost rerutat la alt aeroport, de pe aceeaşi insulă. Și uite așa a început calvarul.

Cebu Pacific – of!

Aeroportul micuț, era foarte potent pentru zilele însorite, în care nu erau întârzieri. Dar ce era acolo acum, ferească dumnezeu. Zeci de avioane întârziate au transformat toată zona într-un munte de oameni lipiți unii de ceilalți. Nu aveai loc să arunci un ac, nu aveai unde să stai jos, cât despre informații nici vorbă..

Aflând că zborul nostru s-a anulat, am fugit repede la locul de bagaje, să ni le luăm înapoi, să vedem ce e de făcut. Din fericire, fentând niște rânduri, am fost efectiv primul care a venit să își ia bagajel înapoi. O doamnă de la ghișeu avea să ne ajute în întreg procesul.

Din nefericire, doamna de la ghișeu, era cea mai… , doamne, abține-te. Azi era data de 2 ianuarie, ne-a oferit cu zâmbetul pe buze, bilete pe 11 ianuarie. Era cea mai fericită. Femeie, aveți 10 zboruri pe zi, 5 cu compania voastră. ești psihopată? Noi ne tot uitam pe zboruri, pe aplicații și găseam disponibilitate. Doar că am stat cu angajata anului mai bine de o oră, și disponibilitatea dispărea. Efectiv se dădeau bilete pe bandă rulantă, la ceilalți pasageri, la alte ghișee. Cumva aveam cel mai prost om de pe pământ. A chemat manager-ul să o ajute, nu știa cum să ne schimbe biletele, din aplicație îi arătam la ce oră să ne pună, dar nu se descurca. I-am dat totul mură în gură!!!!!!! După o oră de chinuri și așteptat, nervi întinși la maxim, ne-a rezervat un zbor în 2 zile, pe data de 4. Că plm, mai devreme nu se putea, nu?

De asta tot zic, prostia doare, pe timpul nostru, pe concediul nostru, pe planul nostru, pe banii noştri.. Frus-trant!

Boracay

2 bagaje le-am zărit, le-am recuperat, mai aveam de așteptat încă 2. Să nu vă imaginați că aveau vreo bandă rulantă, totul se dădea din mână în mână. Putea oricând, oricine, să plece cu bagajul tău, ce să mai…

Stând acolo, ne tot uitam cum oamenii își revendică bagajele, și așteptau zborul din ziua curentă. Adică o bună parte din oameni au primit zbor în aceeași zi, maxim a doua zi. Noi eram singurii cu 2 zile întârziere. Aia e, eram și un grup foarte mare, de 4..

După 14 ore de stat în aeroport, hai înapoi la aeroport. Cazarea am cumpărat-o în drum spre barcă, n-am mai vrut la Savoy, am găsit la niște localnici acasă. La același preț, dar nu mai suportam incompetența celor de la hotel. Deci #nurecomand. Dar #nicin-aiundemaibine.

De 10 zile eram în filipine, eram sătui de oamenii lor, de felul haotic în care se tratează lucrurile, pe bani mulți, aiurea.

Cea mai bună parte din anulatul zborului a fost că am văzut Boracay-ul cu altă lumină. După furtuna asta de a paralizat aeroportul, s-a scos la iveală cel mai frumos soare de pe pământ. Am descoperit mai puțină lume, și doamne, un nisip atât de alb. Fix despre asta era vorba în Boracay. Poate că nu a fost așa de rău.. Deși în Coron ne doream noi cel mai mult să ajungem. Din 5 zile în Coron, am rămas doar cu 3. Aveam 3 tururi programate, au rămas doar 2. Supărare, dar asta este. Ghidul a fost înțelegător, Gilbert, dacă vă interesează, recomandăm. Gilbert Sarciban

Încă o treabă bună pe care am făcut-o, chiar dacăeram între case de filipinezi, și nu știam cum să ne simțim (deși ne-am simțit safe întotdeauna față de oamenii de aici), ne-a plăcut cazarea de aici. Cel mai important lucru, era că nu mai era umiditatea aia de hotel, în care depindeai 100% de AC. Plămânii mă dureau când respiram, fără exagerare. Aici m-am curățat un pic, puteam să respir normal. E ceva rău cu umiditatea și cu mucegaiul, sau ce bacterii or avea prin aer..

Și cam atât cu Boracay, ne-am făcut poze cu castelul de nisip, că nu apucasem, hai în Coronnn!

Avionul era la fel de dimineață, iar ne-am trezit cu noaptea-n cap. Concediul ăsta nu a fost despre dormit. Dacă în Boracay ne-am relaxat un pic, era să fie ultima dată când dormim până târziu. Și da, 8:00 va fi fost târziu :)).

Înapoi în aeroport, îl știam muult, mult prea bine.

Cu emoții, iar nu ne era trecut avionul unde trebuie, dar a venit, ne-am suit în autobuz. Aceeași dezorganizare, haos, numărat de persoane, direcții greșite, dar am răzbit! Boracay – Cebu – șiiii, Busuangaaa (Coron).

În Cebu ne-au confiscat spray-ul de țânțari , că are DEET 50%, și e inflamabil. Ia de găsește altul pe aici. Asta l-am luat din Grecia, din timp. Atâta pregătire pentru concediul ăsta, nu vă imaginați. :))

Dar e bine că mai avem 2 “bidoane” în bagajul de cală.. N-ai cu cine.

Corooon

Cât despre poze, să fie pozeee! Vizionare plăcută!